Este cel mai important stadion din oraşul olandez Utrecht, aici disputându-şi meciurile de pe teren propriu formaţia din Eredivisie, FC Utrecht. Stadionul a fost inaugurat în anul 1982, fiind reconstruit între anii 2000 şi 2004. Are o capacitate de 24.426 locuri, iar de-a lungul timpului a mai găzduit şi câteva jocuri ale echipei naţionale a Olandei şi tot aici s-a desfăşurat finala Campionatului Mondial de Tineret, în anul 2005, finală în care Argentina a învins Nigeria cu două goluri de vis marcate de Lionel Messi. În această seară, aici are loc partida amicală dintre echipele Japoniei şi Ghanei.
Utrecht
Este un oraş din Olanda, reşedinţa provinciei cu acelaşi nume şi al patrulea oraş ca mărime şi număr de locuitori din Olanda. Utrecht este celebru pentru Domul său aflat în zona centrală, dar şi pentru cea mai mare universitate din Olanda, care se află tot aici. Utrecht se află în centrul ţării şi a fost construit pe cursul fluviului Rhin, care - ulterior - şi-a schimbat cursul. Utrecht este străbătut de numeroase canale, unele navigabile, altele doar pentru divertismentul turiştilor. Are o populaţie de peste 300.000 locuitori.
Este un super oras mai ales panoramica de deasura stadionului este o caldire inalta de 110 m si bine inteles toata tara
RăspundețiȘtergere