marți, 15 septembrie 2009

Petrolul '95 Ploieşti - Unirea Câmpina 1-1 (1-1)

În etapa intermediară a Ligii A Prahova. Unirea Câmpina s-a deplasat la Ploieşti, unde a întâlnit pe arena "Petrotrans" formaţia Petrolul '95. Câmpinenii au reuşit să deschidă scorul prin Basma, dar au fost egalaţi înainte de pauză de ploieşteni. Gazdele s-au aşezat pe două linii, construind o adevărată redută în faţa propriei porţi. În aceste condiţii, câmpinenii au trebuit să construiască şi să se afle la cârma jocului, dar au avut de înfruntat un teren dificil, mult mai favorabil unei echipe care se apără. Pe final, antrenorul Marius Pălănceanu a forţat chiar şi cu schimbarea sistemului de joc, prin introducerea unui al treilea vârf de atac, dar - în cele din urmă - câmpinenii au trebuit să se mulţumească în această deplasare cu un singur punct.
Antrenorii formaţiei Unirea Câmpina, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au mizat pe următoarea formulă de joc: Costache - Flaider, Cazan, Neagu, Coman - Creţu, Ţigănuş, Basma, Burlacu - Ungureanu, Vane, iar pe parcursul partidei au mai intrat Hodoiu şi Nichifor.
Etapa viitoare, sâmbătă, 19 septembrie, Unirea va întâlni un adversar de tradiţie, CS Băneşti, într-o partidă care va începe la ora 11.00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu