miercuri, 9 septembrie 2009

Hagianu a rupt orice legătură cu Guran şi va colabora cu formaţia Unirea Câmpina

Mai în urmă cu vreo lună, Virgil Guran - atunci când anunţa înfiinţarea CSM Câmpina - vorbea despre o colaborare cu Mircea Hagianu şi clubul acestuia, o colaborare pe care şi-o dorea cât mai fructuoasă... Numai că surpriză! După ce nu a existat nici un jucător de la HM Junior care să ajungă la Coruna (denumirea din actele oficiale ale AJF Prahova pentru formaţia pe care unii o numesc CSM Câmpina), Virgil Guran şi Mircea Hagianu par să fi rupt orice legătură!
Disputa mocnită dintre cei doi pare să fi erupt odată cu meciul direct de la nivelul juniorilor, în care echipa lui Hagianu a învins cu scorul de 6-1. "Ceea ce a făcut domnul Guran mi se pare incalificabil. După ce m-a plimbat săptămâni întregi cu aşa zisa noastră colaborare, după ce l-am învins în meciul direct, a provocat un adevărat scandal, intrând în cabină peste elevii mei, ţinându-le teorii, adresându-se părinţilor copiilor de la clubul meu, de fiecare dată vorbind de mine foarte urât. Mai mult, totul a culminat zilele trecute atunci când unul dintre oamenii săi l-a oprit pe fiul meu pe stradă şi l-a jignit, m-a jignit şi pe mine... Dar cine se crede acest om în Câmpina?! După ce m-am adresat domnului Chiţu, dar fără a putea colabora, după ce am încercat acelaşi lucru cu domnul Guran, i-am transmis acestuia din urmă că nu mai vreau să avem nici un fel de legătură. Şi am pornit să-mi caut un teren pe care să-mi desfăşor jocurile oficiale cu cele trei echipe de juniori înscrise în campionatul judeţean. Am găsit înţelegere la nivelul conducerii Unirea Câmpina şi chiar voi ealiza cu ei o colaborare serând ca în sfârşit să ne putem găsi liniştea pentru a putea pregăti copiii Câmpinei în voie. E tot ceea ce am cerut!" - ne-a spus revoltat Mircea Hagianu.
Am discutat şi cu conducătorii clubului Unirea Câmpina, care mi-au confirmat că în zilele următoare intenţionează să realizeze o conferinţă de presă, la care să participe şi Mircea Hagianu, şi în cadrul căreia să anunţe noua colaborare.

2 comentarii:

  1. Guran incearca de 20 de ani sa faca ceva in Campina,iar oameni ca voi incercati sa stricati tot.Este prost ca nu se lasa sa ramaneti voi care alergati dupa bani.Oameni ca voi fara verticalitate ati adus tara in halul in care se afla.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu nu vreau sa iau apararea nici unuia,dar vreau sa-i amintesc domnului hagianu mircea ce facea acum 10 ani cand din cauza domniei sale am pierdut f multi jucatori de valoare.domnule hagianu va mai aduceti aminte cand bagati in teren doar copii celor care va dadea cate ceva? va mai aduceti aminte cand il fortati pe oancea depilda ca parintele acestuia va platea intretinerea sau cand il bagati pe ghinea deoarece parintii copiplului suporta cheltuielile la stomatolog?nu va sant deloc straine aceste lucruri, asa ca ce semanati aia culegeti.

    RăspundețiȘtergere