sâmbătă, 20 iunie 2009

Arbitrii au sărbătorit finalul sezonului cu un meci şi... un şpriţ!

Arbitrii prahoveni au sărbătorit finalul acestui sezon competiţional. Şi cum era mai firesc s-o facă dacă nu cu un meci amical, cele două reprize fiind numai pretextul pentru... cea de-a treia!
Împărţiţi în două echipe (arbitri din zona Câmpina vs arbitri din zona Ploieşti), cavalerii fluierului şi ai fanioanenlor au oferit un agreabil spectacol de-a lungul celor 90 de minute. Scorul? Nici nu se putea altfel decât egal... 4-4, ca la teatru. În privinţa scorului, însă, mulţi dintre cei prezenţi la stadion au susţinut că a fost... blat!
După cele 90 de minute de joc, toţi participanţii s-au îndreptat spre Restaurantul "New Lac", aparţinând familiei arbitrului de primă ligă Mugurel Drăgănescu, iar pe terasa de pe malul Lacului Bisericii au savurat... repriza a treia. Arbitrii din loturile republicane au mai avut un motiv de... sărbătoare, după ce cu numai o zi înainte susţinuseră probele fizice cu noua conducere a Comisiei Centrale. În afara arbitrilor care au jucat, a brigăzii conduse de Ioan Andreoiu, au mai fost prezenţi dr. Emil Vlaiculescu, părintele spiritual al arbitrajului prahovean, Paul Roşală, Vasile Tabără, Adrian Zodie, dar şi câmpinenii Ioan Vasiloiu sau Constantin Rădulescu.
Iată şi câteva instantaneee de la primele două reprize ale meciului dintre arbitri.

6 comentarii:

  1. a fost un meci frumos,foarte condimentat cu un final ferit....

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar a fost foarte reusit modul in care am sarbatorit incheierea acestui sezon :)

    RăspundețiȘtergere
  3. chiar a fst zuperrr...:D...mai ales a treia repriza..:p...by Coman;)

    RăspundețiȘtergere
  4. PASARISS..a fost cel mai bun recuperator...AMOR..cel mai bun mijlocas de banda...PANTILIE..cel mai bun fundas..BUNEA..cel mai eficient atacant..sii continuati voi....

    RăspundețiȘtergere
  5. E bine cand se aduna baietii cu fluier si stegulete colorate, pentru una "mare" inainte si una "mica" dupa! Sper ca s-au distrat bine. Cat priveste "centralul", atentie cu... pianul pe scari! Ca e cald tare si la Campina, chiar daca acolo sunt cu... 2 grade Celsius mai putin ca la Ploiesti!
    Hai, vacanta placuta si pe urma la treaba, dar fara... D.N.A. prin Prahova, va rugam!

    RăspundețiȘtergere
  6. A fost chiar frumos , m-am simtit chiar bine alaturi de colegi mei , Va urez vancata placuta la totii!

    RăspundețiȘtergere