miercuri, 25 aprilie 2012

Cum poate Deaconu să fie mai penibil decât Crângașu?

Uite așa!
"Consider că toate cele patru fete au șanse ca din sezonul următor să oficieze într-un eșalon superior. La testarea fizică au avut o prestație foarte bună, fiind printre fruntașele cursului. Sper ca și la verificarea teoretică să fi avut rezultate bune", a declarat președintele Comisiei Județene de Arbitri Prahova, Marian Deaconu (foto), pentru ziarul Prahova, care în ediția sa de ieri titra "Au impresionat la Călimănești".
Toate bune și frumoase, dar Deaconu pare a se întrece cu Don Lică în penibil, pentru simplul motiv că fetele prezente la mijlocul săptămânii trecute la cursul de la Călimănești nu au susținut testele fizice!!!
Ion Crăciunescu a decis să nu mai aibă loc și testul fizic, deși fusese anunțat anterior, din cauza condițiilor meteorologice.
Așa că Marian Deaconu s-a umplut de penibil, iar a-i cere demisia când mai are atât de mult până a-l ajunge pe Don Lică în penibil, ar putea dăuna... competiției județene. Adică, Vispeștiului! Așa că nea Mareane dă-i tare să-l prinzi pe Don Lică din urmă la penibilitate! Ești pe drumul cel bun!

9 comentarii:

  1. Poate a alergat tincu. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt invidios ca nu pot arbitra la fel de slab ca el.

      Ștergere
    2. O sa fii cand chiar daca arbitreaza slab... el o sa fie la liga a III-a si tu nu!

      Ștergere
    3. mai bine la judet si corect decat la liga 3-a impins din spate!

      Ștergere
    4. Prietene Tincu nu o sa fie singurul si nici primul si nici ultimul, care o sa promoveze desi arbitreaza slab... unii au ajuns pana in Liga I si inca arbitreaza slab. Asta e trebuie sa ne obisnuim ca nu valoarea este cea care te ridica mai sus cum ar trebui sa fie de fapt.
      Trebuie sa scrii si sa alergi foarte bine atunci cand dai un examen. Din pacate unii scriu foarte bine, altii alearga foarte bine, altii arbitreaza foarte bine, dar la foarte putini arbitrii am vazut toate cele 3 calitatile care te fac un arbitru foarte bun si pentru asta meriti sa promovezi.

      Ștergere
    5. vezi...dasta suntem unde suntem pentru ca oamenii de valoare raman in banca lor iar "scursurile" ies in fata.ne meritam soarta.

      Ștergere
  2. Nea Marean fi tare....te-njuram in continuare....la fel ca si bannerul pt dani coman.

    RăspundețiȘtergere