ProSport continuă seria dezvăşuirilor lui David Elleray (foto), fostul arbitru englez care a scris o carte autobiografică intitulată "Omul de la mijloc". Astăzi a venit rândul partidei Benfica - Steaua, din anul 1995, şi cred că merită citite cu atenţie declaraţiile lui Elleray pentru a vedea abordarea problemelor şi felul în care crede el că sunt înţelese lucrurile de jucătorii pe care îi arbitrează.
Voi reda aici doar un pasaj din cartea lşui Elleray, materialul integral putând fi găsit aici:
"Problema a început în momentul în care i-am dat galben lui Jose Mozer,
jucătorul cu numărul 3 de la Benfica, pentru un fault urât. Din
greşeală, am notat numărul lui în coloana celor de la Steaua. Apoi, când
numărul 3 de la Steaua, Jonel Pinu (Ionuţ Pârvu), a comis un fault,
l-am văzut deja notat pe cartonaşul meu galben şi l-am eliminat. Apoi, am acordat un
penalty pentru Benfica şi l-am eliminat corect pe Doboş. Ambele decizii
corecte, dar românii aveau senzaţia că îi vânez!".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu