Partida de la Băneşti a fost una destul de interesantă. Chiar dacă au dominat jocul, băneştenii au tremurat pe final, nu doar din cauza ploii, ci pentru că erau la un pas să fie egalaţi. Cum s-a ajuns acolo, aceasta este o altă poveste...
Scorul a fost deschis de Filote, după care arbitrul Vasile Tiron - chiar sub ochii preşedintelui CJA Marian Deaconu - a dat un penalty hilar,
care a adus egalarea. Elevii lui Ion Burchi s-au ambiţionat au marcat de două ori, mai întâi prin Cristache (tot din penalty) şi apoi prin Albu, după care a intervenit relaxarea. Băneştenii au făcut şi mai multe schimbări şi stăpâneau jumătatea adversă de teren. Un contraatac, un ofsaid foarte mare - nesemnalizat de Diana Florea - şi scorul devenea 3-2, iar pe final băneştenii au tremurat, pentru că orice greşeală putea însemna... egalitatea.
Cum de s-au produs atât de multe greşeli mari chiar sub ochii preşedintelui Marian Deaconu? Poate ar trebui să răspundă chiar acesta... Oricum, sunt foarte curios să văd - şi am să urmăresc - când îi va mai delega la Liga lu' Lică pe cei doi arbitri care au greşit astăzi la Băneşti.
Antrenorul formaţiei CS Băneşti, Ion Burchi, i-a folosit în acest joc pe: Lepădatu - Creţu, Cristache, Horja, Şerban - Iancu, I. Dinu, Roşu, Albu - Conac, Filote. Au mai jucat: Lungu, Zidaru, Cosmineanu, Rădoi.
eee pana cand pana la etapa viitoare ce nu te-ai obisnuit cu asa zisii arbitrii promovati de ajf
RăspundețiȘtergere