Kurt Rothlisberger
Născut pe 21 mai 1951, elveţianul Rothlisberger s-a aflat pe lista FIFA între anii 1986 şi 1996 şi a condus partide la Cupa Mondială din Italia 1990 (SUA – Cehia 1-5, Anglia – Egipt 1-0, în grupe, Iugoslavia – Argentina, în sferturi) şi SUA 1994 (Mexic – Irlanda 2-1, în grupe, Germania – Belgia 3-2, în optimi), dar şi finala Champions League din 1993, de la Munchen, Olympique Marseille – AC Milan 1-0. De asemenea, a arbitrat la Campionatul European din Suedia 1992 (Scoţia – URSS 3-0, în grupe), dar şi la Cupa Intercontinentală de la Tokyo 1991, Steaua Roşie Belgrad – Colo Colo 3-0; Jocurile Olimpice Seul 1988 (Suedia – RFG 2-1, în grupe, Brazilia – Argentina 1-0, în sferturi). În palmaresul său se regăsesc şi partidele: Ţara Galilor – România 1-2, pe 17 noiembrie 1993, în preliminariile CM; România – Polonia 2-1, pe 29 martie 1995, în preliminariile CE. În 1996 a fost suspendat pe viaţă de FIFA şi UEFA, după ce se oferise să intermedieze o afacere de corupţie între clubul Grasshoper Zurich şi arbitrul Vadim Juk din Belarus, pentru o sumă de 100.000 franci elveţieni. După retragerea din activitate a fost implicat în mai multe scandaluri de corupţie, într-unul dintre acestea apărând şi numele lui Ion Crăciunescu în legătură cu meciul Turcia – Elveţia, din preliminariile pentru CM din SUA.
Andrea De Marco
Născut pe 21 mai 1973, italianul Andrea De Marco locuieşte la Genova şi se află din anul 2007 pe lista FIFA. În mai 2007 a arbitrat la Campionatul European Juniori sub 17 ani din Belgia partidele Olanda – Belgia 2-2, Spania – Germania 0-0 şi Germania – Olanda 33-2. Pe 10 iunie 2009 a condus partida Universitatea Craiova – Sporting Vaslui, din campionatul intern. De Marco mai fusese în România, la Constanţa, pe 28 martie 2009, ca rezervă a lui Trefoloni la jocul România – Serbia, din preliminariile CM. Ultima delegare internaţională a avut-o pe 5 mai, când a fost arbitru adiţional la semifinala Europa League, Villarreal – FC Porto. Ultimul meci arbitrat în campionatul intern a fost pe 15 mai, Napoli – Inter Milano 1-1.
Încercând să-l potolească pe Materazzi
Costas Kapitanis
Născut pe 21 mai 1964, cipriotul Kapitanis locuieşte la Larnaca şi s-a aflat pe lista FIFA între anii 1996 şi 2009. A arbitrat la Campionatul European Juniori sub 16 ani din Elveţia 1996, Campionatul European Juniori sub 18 ani din Suedia 1999, Campionatul Mondial Juniori sub 17 ani din Noua Zeelandă 1999. A arbitrat de mai multe ori echipa naţională a României în tradiţionalele turnee din Cipru, dar şi meciurile: Dinamo – Spartak Moscova 3-1, pe 27 noiembrie 2003, în turul al doilea al Cupei UEFA, dar şi recentul dezastru de la Belgrad, Serbia – România 5-0, pe 10 octombrie 2009, în preliminariile CM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu