vineri, 8 octombrie 2010

Ovidiu Oprea va arbitra jocul Dalina Bărcăneşti - CSM Câmpina

"Avem o deplasare grea, în faţa unui adversar incomod, potent financiar şi care îşi doreşte promovarea, acelaşi obiectiv pe care îl avem şi noi", spunea la finele partidei din etapa precedentă, câştigată de CSM Câmpina cu 2-0 în faţa "satelitului" CS Băneşti, preşedintele câmpinenilor, Virgil Guran. După bulversarea clasamentului generată de "promovarea" din etapa a IX-a a echipei Carpaţi Sinaia, jocul de la Bărcăneşti va aduce faţă în faţă echipele clasate pe locurile 5 (Dalina Bărcăneşti) şi 3 (CSM Câmpina), despărţite doar de două puncte. Toate aceste date fac ca disputa programată sâmbătă după-amiază, de la ora 15.00, să fie cu atât mai interesantă, mai ales că gazdele vin cu orgoliul serios şifonat, după severa corecţie, 1-4, la Breaza, în faţa formaţiei Precizia.
Partida de la Bărcăneşti a fost încredinţată unui arbitru din Liga a III-a, ploieşteanul Ovidiu Oprea (foto), care va fi ajutat de Alexandru Chivu şi Stelian Mălăroiu, observator fiind desemnat fostul arbitru asistent din primul eşalon, actualul primar al comunei Iordăcheanu, Constantin Safta.

Un comentariu:

  1. Buna Ovidiu.sunt nepoata unui observator de arbitrii.a si vrea sa ne intalnim macar odata.ne am vazut odata,eu eram cu unchiul meu.i mi place de tine.sa o tii tot asa.pe pup

    RăspundețiȘtergere