AFC II Filipeşti - Unirea Câmpina 1-2, meciul a fost întrerupt în minutul 90+2
Unirea Câmpina a jucat la Filipeşti, în primul meci oficial al anului 2010, în faţa formaţiei secunde a divizionarei AFC Filipeşti.
Meciul nu părea să aibă finalul - neaşteptat - de care a avut parte. Câmpinenii, mult mai experimentaţi, au deschis scorul prin Basma, în minutul 25, şi şi-au dublat avantajul cu cinci minute înainte de pauză prin Nichifor. În minutul 78, gazdele au redus din diferenţă prin Chiriţă. În minutul 90, arbitrul Andrei Antonie anunţă patru minute de prelungire, iar în al doilea minut adiţional, jocul a fost întrerupt, după ce din tribune s-a aruncat cu o sticlă de plastic asupra arbitrului asistent Ionuţ Stanciu din Ploieşti.
Antrenorii formaţiei câmpinene, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au folosit următoarea formulă: Costache - Gratie (46 Constantinescu), Neagu, Cazan, Flaidăr (61 Buştuc), Ţigănuş (cpt), Basma, Burlacu (13 Nichifor), Vane, Ungureanu (89 Dobroiu).
Partida a fost arbitrată de Andrei Antonie (Breaza), asistat de Daniel Bunea (Buşteni), Ionuţ Stanciu (Ploieşti), tot din capitala judeţului fiind şi observatorul Ioan Andreoiu.
Acum, cel mai probabil, Unirea Câmpina va câştiga la "masa verde" cu scorul de 3-0, iar AFC II Filipeşti se va alege nu numai cu o amendă consistentă, dar riscă inclusiv suspendarea terenului.
sticla de plastic?!doar pentru atata lucru s-a intrerupt meciul?
RăspundețiȘtergereda!
RăspundețiȘtergereo fi fost omul beat si a vrut sa o arunce ca la tara nu sunt cosuri sau era pentru vre-un jucator sa se hidrateze...:)):))
RăspundețiȘtergeresigur nu era sticla de sticla adik ciob?
RăspundețiȘtergeresigur
RăspundețiȘtergeredomnule alexandru daca nu cunosteti exact ce sa intamplat nu mai faceti afirmatii nefondate sticla nu era din plastic si chiar arbitrul a cazut de la lovitura sticla era o sticla de coniac consumata de un suporter si era chiar maricica de 750 ml
RăspundețiȘtergeresi din sticla nu din plastic
altadata poate cereti informatii ca nu este greu sa dati un telefon ori lui andrei ori observatorului sau conducerii clubului
dap.....era sticla de coniac...nu era de plastic:)...sa intamplat la 2 metri de mine..
RăspundețiȘtergere