Distrugerea pistei de motocros de pe dealul Muscel reprezintă una dintre cele mai mari „bile negre” ale ultimilor ani, fiind distrusă astfel una dintre tradiţiile cele mai importante ale sportului câmpinean.
După momentul respectiv, la presiunea cluburilor de motocros din Câmpina, autorităţile locale le-au dat mână liberă conducătorilor de la aceste cluburi, promiţându-le chiar sprijin, că în cazul în care vor găsi un alt teren pretabil pentru o pistă de motocros să-i ajute să amenajeze acel loc. Conducătorii cluburilor de motocros au luat în serios propunerea autorităţilor locale şi au găsit un teren pretabil pentru a fi amenajat ca pistă de motocros, numai că mare le-a fost mirarea să afle că la ultima şedinţă a Consiliului Local exact acel teren a fost concesionat pentru amenajarea... unei baze hipice. În aceste condiţii, oamendii din fruntea cluburilor de motocros cred că nu mai există nici o şansă entru readucerea acestui frumos sport, care avea o tradiţie deosebită în Câmpina.
Ba, mai mult, s-a ajuns la o situaţie paradoxală – conducătorii celor două cluburi de motocros din Câmpina – Duşan Marianov (MC Britmar) şi Cătălin Duţă (MC Lido) (foto - stânga Marianov, dreapta Duţă) candidând la apropiatele alegeri din cadrul federaţiei de specialitate, pentru un post de preşedinte al Comisiei Tehnice, respectiv, vicepreşedinte al federaţiei, fără a avea în schimb, în urbea pe care o reprezintă măcar o pistă de motocros!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu