Razvan Lucescu, exemplu de caracter...

În penultima etapă a campionatului nostru cel de toate zilele, a fost un rezultat care a uluit... Dinamo - FC Braşov 0-2. Ca spectator de fotbal neutru, neimplicat nici măcar sentimental pe lângă ncii o echipă, rezultatul m-a bucurat. De ce? Pentru că mi-a demonstrat că în România se poate juca şi corect. Faptul că braşovenii noului selecţioner Răzvan Lucescu (foto) nu au preferat lâncezeală, ci au jucat, au învins şi au stabilit în mare măsură noua campioană dovedeşte caracterul puternic al celui mai tânăr antrenor din "clanul" Lucescu.

Astăzi, m-am întâlnit cu mulţi microbişti, firesc, printre ei, şi dinamovişti... Inevitabil, am discutat despre meciul din "Groapă"... Nu mi-a venit să cred când am auzit oameni, care la prima vedere păreau cu capul pe umeri, cum îl înjurau - chiar la modul propriu - pe Răzvan Lucescu. Şi se întrebau retoric, dar perfect idiot: "La ce-i trebuiau lui Răzvan Lucescu punctele astea?!" "S-a şters pe bot să mai vină vreodată la Dinamo!" şi, din nefericire, exemplele ar mai putea continua...

Ce am înţeles eu de aici? Că unii dintre microbiştii orbiţi de faptul că favoriţii lor au pierdut un titlu, pe care l-au avut multă vreme în buzunarul de la piept, nu au fost în stare să înţeleagă ce este acela caracterul unui om care chiar vrea să facă performanţă. Şi care joacă orice meci la victorie, indiferent că "are" sau "n-are" pentru ce! Din acest punct de vedere, venirea lui Răzvan Lucescu pare a fi un câştig... Şi am mai înţeles ceva: de ce nu revine Mircea Lucescu să antreneze în ţară... Şi de ce, probabil, după experienţa de la Naţională (pe care eu i-o doresc să fie cât mai lungă), nici Răzvan Lucescu nu va mai antrena la vreoe chipă din ţară sau, mai sigur, la vreunul dintre "granzii" Capitalei.