luni, 20 iunie 2011

Motocrosiştii de la MC Lido au participat la ultimele două etape ale Campionatului Naţional

Ultimele două week-end-uri au prilejuit organizarea a două noi etape din Campionatul Naţional de Motocros la care au participat şi sportivi de la MC Lido Câmpina, club condus de prim-vicepreşedintele Federaţiei Române de Motocros, câmpineanul Cătălin Duţă. De altfel, Cătălin Duţă este şi participant activ în curse, concurând la clasa veterani. După ce în prima etapă, la Sf. Gheorghe, Cătălin s-a accidentat destul de serios la gleznă, acesta a revenit în etapa din 11-12 iunie,desfăşurată la Tg. Jiu. Nerefăcut încă în totalitate, Cătălin Duţă a obţinut un onorabil loc 2 după cee două manşe ale concursului. După numai o săptămână, pe 18-19 iunie, în etapa de la Moreni, Cătălin Duţă a revenit din nou pe traseu. După o primă manşă în care s-a clasat detaşat pe primul loc, accidentarea sa a recidivat, dar a strâns din dinţi şi a reuşit să ocupe locul secund, acumulând noi puncte pentru echipa sa, MC Lido.
Ceilalţi sportivi ai clubului câmpinean au obţinut şi ei rezultate notabile.
Astfel, în etapa de la Tg. Jiu, Sebastian Strechioiu (clasa MX2) a ocupat locul al patrulea, Marcel Vişoiu (clasa MX3) locul al cincilea, iar juniorul George Manta (clasa 50 cmc) locul al patrulea.
În etapa din ultimul week-end, de la Moreni, acolo unde au fost prezenţi şi numeroşi câmpineni, iubitori ai acestui sport, sportivii de la MC Lido au obţinut următoarele rezultate: George Manta (clasa 50 cmc) - locul al doilea; Marcel Vişoiu (clasa MX3) - locurile II-IV; Bogdan Diaconu (clasa MX3) - locul al 12-lea; Sebastian Strechioiu (clasa MS2), locul al 4-lea.
De asemenea, trebuie menţionat că la bunul mers la echipei MC Lido îşi aduce contribuţia la fiecare etapă şi mecanicul Alexandru Tifigiu. Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Motocros va avea loc la Lăzarea, judeţul Harghita, în week-end-ul 25-26 iunie.

Un comentariu:

  1. Am fost onorati de prezenta sportivilor cimpineni! Sunteti un nucleu valoros, va asteptam oricand la Moreni. Scuze inca odata pt eroarea aparuta la sfarsitul competitiei, dar o vom remedia cat mai curand posibil. Succes pe linia sportiva si nu numai. Dan Nedelcu Vicepresedinte E.M. Moreni.

    RăspundețiȘtergere