La Sibiu, duminică, a luat sfârşit cea de-a doua ediţie a Cupei României la Minifotbal. Competiţia de amatori, care a reunit
28 de formaţii din tot atâtea campionate locale din ţară, a fost un bun prilej de testare a forţelor pentru echipele câştigătoare ale cupelor de minifotbal desfăşurate la nivel local sub egida Federaţiei de Minifotbal din România care însumează peste 25.000 de jucători legitimaţi.
Prezent la competiţie pe parcursul celor trei zile de desfăşurare, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România ne-a declarat că „minifotbalul a crescut de la an la an, tot mai mulţi tineri şi mai puţin tineri fiind pasionaţi de jocul de minifotbal”.
Competiţia a fost câştigată de formaţia AS WMT Giroc Timişoara, care în finală a reuşit să treacă cu scorul de 2-1, după un meci spectaculos, de Juventus Sibiu, în timp ce medaliile de bronz au fost primite de Cristian Construct Baia Mare care s-a impus în faţa finalistei de anul trecut, Euro Glia Nusfalău, cu scorul de 2-0.
Tot la Sibiu a fost anunţat şi parteneriatul încheiat pe o perioadă de şase ani între Federaţia de Minifotbal şi firma de echipament sportiv spaniolă Joma Sport, care a asigurat premiile pentru toate cele cele 4 echipe finaliste, precum şi pentru cel mai bun portar şi cel mai bun jucător.
Săptămâna aceasta, începând de joi, maratonul minifotbalistic se reia cu cea de-a V-a ediţie a Turneului Final al Campionatului Naţional de Minifotbal, în care campioanele judeţene la minifotbal calificate îşi vor disputa titlul naţional la Timişoara, unde interesul pentru acest sport este foarte mare, în campionatul local fiind înscrise nu mai puţin de 108 echipe.
Pentru toamna acestui an, Federaţia de Minifotbal din România a luat decizia organizării Supercupei României la Minifotbal care va aduce faţă în faţă câştigătoarea Cupei României şi, respectiv, a Campionatului Naţional de Minifotbal. În acest moment echipa din Timişoara, AS WMT Giroc, aşteaptă să-şi cunoască adversara, chiar la finalul acestei săptămâni.
Printre cele 28 de formaţii participante s-a numărat şi o formaţie prahoveană, Unirea Teleajen Ploieşti.
Iată şi câteva imagini de la Cupa României, precum şi de la conferinţa de prezentare a parteneriatului cu firma de echipament sportiv Joma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu