luni, 18 ianuarie 2010

Birmingham - "Villa Park"

"Villa Park"
Este o arenă exclusiv de fotbal situată în districtul Aston din oraşul britanic Birmingham. Clasificată de UEFA la 4 stele, arena a fost construită în anul 1897 şi de atunci găzduieşte partidele de pe teren propriu ale formaţiei Aston Villa. Are o capacitate de 42.783 locuri şi o istorie fabuloasă, găzduind - printre altele - partide de la Cupa Mondială din 1966, Campionatul European din 1996, precum şi finala Cupei Cupelor din anul 1999, dintre Lazio şi Real Mallorca. De asemenea, face parte dintre stadioanele propuse de Anglia pentru a găzdui partide de la Cupa Mondială din anul 2018.
Birmingham
Este al doilea oraş ca mărime din Regatul Marii Britanii. Este un burg metropolitan în cadrul Comitatului West Midlands şi are o populaţie de peste un milion de locuitori. Centrul acestuia atrage mulţi vizitatori datorită clădirilor din epoca Victoriană, incluzând Primăria, Consiliul local, Muzeul Oraşului şi Galeria de Artă cu colecţiile pre-Raphaelite. De asemenea, există multe clădiri istorice precum Biserica Sf Martin din secolul al XIV-lea, Catedrala Sf Philip şi catedrala catolică Sf Chad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu