joi, 31 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Cristina Babadac Ionescu
Cristina Babadac Ionescu este singurul arbitru român care are în palmaresul său o finală a Cupei Mondiale la nivel de seniori, fie ea şi feminină, la turneul final din Statele Unite, din anul 2003, în mandatul de preşedinte al CCA al lui Ion Crăciunescu. De asemenea, în anul 2008 a arbitrat la Cupa Mondială sub 20 de ani, din Chile. Are ecosnul FIFA din anul 1999 şi a împlinit în această lună 37 de ani. Căsătorită relativ recent cu asistentul din primul eşalon Ionuţ Babadac, mutându-se după noul ei soţ de la Vulcan la Alexandria, Cristina Babadac Ionescu a avut meciuri în străinătate doar în această toamnă, în prima parte a anului îndeplinindu-şi rolul de... mamă. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care a pierdut prezenţa la Campionatul European din acest an. În schimb, are şanse mari să participe la o nouă ediţie a Cupei Mondiale din anul 2011, din Germania.
19 septembrie, Senec (Slovacia): Slovacia - Mancedonia, scor 9-0, preliminariile Cupei Mondiale, Cristina Babadac Ionescu, Monica Rigo, Carmen Neagu, Galina Doneva (Bulgaria)
30 septembrie, Sassari (Italia): Torres - Valur Reykjavik, scor 4-1, 16-imi Champions League, Cristina Babadac Ionescu, Monica Rigo, Carmen Neagu, Morgan Norman (Suedia)
4 noiembrie, Montpellier (Franţa): Montpellier - Bayern Munchen, scor 0-0, optimi Champions League, Cristina Babadac Ionescu, Monica Rigo, Carmen Neagu, Gudmunder Ingi Jónsson (Islanda)
Etichete:
arbitri,
bayern munchen,
Champions League,
Craciunescu,
fifa,
fotbal
Echipament - Getafe
Getafe - este una dintre formaţiile spaniole care fac naveta între primul şi al doilea eşalon, cu prezenţe meteorice chiar în cupele europene, mai cunoscută în România pentru că aici a jucat ani întregi Gică Craioveanu. Sponsorul tehnic al formaţiei Getafe este firma Joma, iar tricoul din cadrul echipamentului de bază este de culoare preponderent albastră. La baza gâtului şi în prima treime a feţei tricoului se află o interesantă combinaţie în degrade de albastru, roşu şi alb. Pe piept, în dreapta se află numele firmei Joma, iar în stânga stema clubului, în vreme ce înmijloc tronează sigla principalului sponsor. De asemenea, pe mâneci se află sigla producătorului echipamentului, pe mâneca stângă, şi logo-ul competiţiei în care activează Getafe, pe mâneca dreaptă.
Seongnam (Coreea de Sud) - "Seongnam Stadium"
"Seongnam Stadium"
Arena a fost construită în anul 1984 pengtru a găzdui jocurile de hochei pe iarbă, dar şi câteva jocuri de fotbal, din cadrul Jocurilor Olimpice din anul 1988, găzduite de capitala Coreei de Sud. În mod obişnuit pe această arenă îşi dispută jocurile de pe teren propriu formaţia din prima ligă sud-coreeană Seongnam Ilhwa Chunma. Arena are o capacitate de 27.000 locuri.

Seongnam
Este un oraş din Coreea de Sud, al doilea ca mărime din provincia Gyeonggi, dar având o populaţie de peste un milion de locuitori. Oraşul s-a dezvoltat mult în deceniul 7 şi 8 al secolului trecut, atunci când a cunoscut un puternic reviriment economic şi industrial.
miercuri, 30 decembrie 2009
Petrolul Ploieşti ar putea juca în retur pe stadionul "Poiana"
Ediţia electronică a ziarului "Prahova" face astăzi o referire la posibilitatea ca echipa din eşalonul secund, Petrolul Ploieşti, să-şi dispute partidele de pe teren propriu din retur pe stadionul "Poiana" (foto jos), după ce arena "Ilie Oană" a intrat în... demolare (foto sus). Mai multe detalii în articolul din ziarul amintit, pe care îl redau integral:
"Dacă echipa Petrolul Ploieşti va fi nevoită să schimbe locul de disputare a partidelor de pe teren propriu, în retur, din cauza lucrărilor de la arena Ilie Oană, în afara stadionului din Strejnic - pentru care găzarii şi-au manifestat deja interesul - alte câteva stadioane din judeţ ar putea găzdui echipa de eşalon secund. Cea mai la îndemâna variantă, pentru că nu ar presupune eforturi în vederea licenţierii, este arena Poiana, din Câmpina, alte două stadioane fără echipă la nivel de FRF, în acest moment, şi care ar putea intra în calcule, fiind Prahova, din Ploieşti, şi Gheorghe Şilaev, din Plopeni, dar ambele necesită unele lucrări de cosmetizare, ca să poată găzdui meciuri de eşalon secund. Între tur şi retur, mutarea nu se poate face decât în judeţ, locul în care se vor disputa partidele de pe teren propriu urmând să fie anunţat în februarie".
Retrospectiva arbitrajului românesc - Marian Bordean
Marian Bordean nu a avut un sezon intern prea strălucit, în turul actualei ediţii de campionat arbitrând doar patru jocuri, ultimul pe 26 septembrie, FC Timişoara - Universitatea Craiova, scor 1-1. Pe plan extern, Bordean a bifat prima sa prezenţă într-o brigadă românească peste hotare.
30 iulie, Oslo (Norvegia): Vaalerenga - PAOK Salonic, scor 1-2, tur preliminar Europa League, Alexandru Deaconu, Cristian Nica, Ionel Popa, Marian Bordean, Cornelius Bakker (Olanda)
Etichete:
arbitri,
Europa League,
fotbal,
Nica
Echipament - FC Nantes
FC Nantes - formaţia franceză are contract cu producătorul de echipament sportiv Kappa. Tricouol din cadrul echipamentului de bază este de culoare galben-verde, în dungi verticale. Pe umeri se află sigla firmei Kappa, denumirea acesteia găsindu-se şi pe piept, chiar sub marginea de la gât a tricoului. În partea stângă faţă se află stema clubului francez, în vreme ce pe piept se află numele principalului sponsor.
Niigata (Japonia) - "Niigata Stadium"
"Niigata Stadium"
Este un stadion multifuncţional situat în localitatea Niigata, din Japonia. Inaugurat în anul 2001, înaintea ediţiei asiatice a Cupei Mondiale la fotbal, stadionul a mai purtat şi numele unei importante companii, care s-a implicat din punct de vedere financiar în realizarea sa - Tohoku Electric Power Co. A găzduit mai multe partide de la Cupa Mondială din anul 2002, inclusiv "optimea" Danemarca - Anglia, scor 0-3. Arena a mai găzduit şi jocuri de rugby, dar în mod obişnuit aici joacă una dintre echipele de top din prima ligă de fotbal a Japoniei, Albirex Niigata. Stadionul are o capacitate de 42.300 locuri, iar văzut din afara, mai ales noaptea, oferă o imagine extrem de spectaculoasă.
Niigata
Este capitala şi cel mai important al provinciei japoneze cu acelaşi nume. Oraşul este situat pe râul Shinano, pe coasta vestică a insulei japoneze. Are o populaţie de peste 800.000 locuitori, iar odată ajunşi aici merită să vedeţi Grădina Botanică, Palatul Prefectural, portul, dar şi clădirea Universităţii.
marți, 29 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Georgian Ionescu
Chiar dacă a arbitrat în acest sezon Supercupa României, Georgian Ionescu nu s-a ridicat per ansamblu în întregul sezon la aştepările puse în el. Cu toate acestea, în vară, şi-a trecut în palmares şi o primă delegare internaţională.
9 iulie, Zestaponi (Georgia): FC Zestafoni - Lisburn, scor 6-0, tur preliminar Europa League, Augustus Constantin, Cristian Nica, Adrian Vidan, Georgian Ionescu, Vladmiri Antonov (Moldova)
Etichete:
arbitri,
Constantin,
Europa League,
fotbal,
Nica
Echipament - FC Utrecht
FC Utrecht - este o formaţie de pluton din campionatul olandez. Producătorul echipamentului său este binecunoscuta firmă Kappa, iar tricoul din cadrul echipamentului de bază este o combinaţie interesantă alb-roşu, împărţit pe diagonală. Pe umeri se aglă sigla Kappa, prezntă şi pe piept, în partea dreaptă, în stânga aflându-se stema clubului din Utrecht. În zona centrală este numele principalului sponsor, iar pe întreaga parte din faţă a tricoului, este stilizat un turn, o clădire celebră şi reprezentativă din oraşul olandez - domul din Utrecht.
Beijing - "Xiannongtan Stadium"
"Xiannongtan Stadium"
Este un stadion multifuncţional din capitala Chinei, Beijing, fiind folosit cu preponderenţă pentru meciurile de fotbal ale echipei Beijing Guoan. A fost construit în anul 1936, când se numea "Beijing Public Stadium". A fost amplu renovat între noiembrie 1986 şi septembrie 1988, capacitatea sa actuală fiind de 24.000 locuri.
Beijing
Este capitala Chinei, dar cu cele 17 milioane de locuitori ai săi nu este decât al treilea oraş ca mărime din această ţară asiatică, după Chongqing şi Shanghai. Este situat în nord-estul ţării, de altfel numele său însemnând "Capitala Nordului". Este unul dintre oraşele înfrăţite cu Bucureştiul, iar principalele puncte de atracţie sunt Marele Zid Chinezesc şi Piaţa Tienanmen, precum şi numeroasele clădiri clasice sau vechiul oraş interzis.
luni, 28 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Robert Dumitru
Braşoveanul Robert Dumitru nu a avut un an prea grozav şi nici nu a prins decât o singură delegare în străinătate.
1 octombrie, Minsk (Belarus): BATE Borisov - Everton, scor 1-2, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Augustus Constantin, Istvan Kovacs, Robert Dumitru, Jon Skjervold (Norvegia)
Etichete:
arbitri,
Balaj,
Constantin,
Europa League,
fotbal
Echipament - Bayern Munchen
Bayern Munchen - are ca sponsor tehnic cunoscuta firmă de echipament sportiv Adidas. Tricoul din cadrul echipamentului de bază este de culoare preponderent roşie. La marginea gâtului există o inserţie albă, pe umeri şi pe mâneci are cele trei dungi clasice pentru "Adidas", iar în partea din faţă are trei dungi late albe orizontale. Imediat la baza gâtului se află firma şi numele firmei producătoare a echipamentului, pe prima dungă albă, în partea stângă este sigla clubului Bayern, iar pe următoarea dungă roşie se află numele principalului sponsor al bavarezilor.
Etichete:
bayern munchen,
echipament,
fotbal
Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) - "Sheikh Zayed Stadium"
"Sheikh Zayed Stadium"
Este un stadion multifuncţional din Abu Dhabi, care poartă numele şeicului care a întemeiat acest stat arab, fiind şi primul preşedinte al Emiratelor Arabe Unite. Stadionul a fost construit în anul 1979 şi are actualmente o capacitate de 49.500 locuri. Recent a găzduit mai multe partide de la Cupa Mondială a Cluburilor, inclusiv finala.
Abu Dhabi
Este capitale şi centrul administrativ al Emiratelor Arabe Unite. În traducere literară, Abu Dhabi înseamnă "Tatăl gazelei". Are o populaţie de peste 860.000 locuitori şi se află pe o insulă în forma literei "T", cu deschiderea spre Golful Persic. Centru al lumii afacerilor cu petrol, din punct de vedere turistic, Abu Dhabi este serios eclipsat de Dubai, dar derulează o srerie de proiecte menită să aducă acest oraş printre destinaţiile turistice preferate pe întreg globul.
duminică, 27 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Radu Petrescu
Radu Petrescu este unul dintre numele din noul val al arbitrajului românesc. Crescut la umbra lui Tudor, Radu Petrescu l-a însoţit pe acesta în mai multe depasări oficiale în străinătate, acolo unde i-a fost rezervă.
5 august, Minsk (Belarus); BATE Borisov - Ventspils, scor 2-1, tur preliminar Champions League, Alexandru Tudor, Aurel Oniţa, Sebastian Gheorghe, Radu Petrescu, Kaj Ostergaard (Danemarca)
20 august, Viena (Austria): Rapid - Aston Villa, scor 1-0, play-off Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Radu Petrescu, Marinus Koopman (Olanda)
17 septembrie, Lille (Franţa): Lille - Valencia, scor 1-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Peterscu, John Edward Martin (Anglia)
1 octombrie, Bremen (Germania). Werder - Athletic Bilbao, scor 3-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Peterscu, Vitor Manuel Melo Perreira (Portugalia)
2 decembrie, Salzburg (Austria): Red Bull - Lazio, scor 2-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, Andreas Schluchter (Elveţia)

am,
arbitri,
Champions League,
Europa League,
fotbal,
Nica,
sebastian gheorghe,
Tudor,
werder bremen
Echipament - Honduras
Honduras - echipa naţională a acestei ţări are un echipament produs de firma Joma. Tricoul din cadrul echipamentului de bază este de culoare albă, cu inserţii mici la baza mânecilor. Pe piept, în partea centrală este numele producătorului echipamentului, Joma, iar sub acesta este sigla federaţiei de fotbal a acestei ţări. În partea stângă, mare se află litera H, scrisă cu albastru, care provine de la numele ţării. De asemenea, pe mâneca stângă se află sigla federaţiei de fotbal din Honduras.
San Pedro Sula (Honduras) - "Estadio Olimpico Metropolitano"
"Estadio Olimpico Metropolitano"
Este cel mai mare stadion din Honduras, chiar dacă nu este situat în capitala Tegucigalpa, ci în oraşul San Pedro Sula. Găzduieşte în mod obişnuit partidele de fotbal ale echipei de club CD Marathon, dar şi unele partide ale echipei naţionale, precum şi reuniuni atletice. A fost construit în anul 1997 pentru Jocurile Olimpice ale Americii Centrale. Are o capacitate de 45.000 locuri.
San Pedro Sula
Este un oraş din Honduras, situat în nord-vestul ţării, la 60 km sud de localitatea Puerto Cortes şi de litoralul Mării Caraibelor. Cu o populaţie de aproximativ un milion de locuitori, este al doilea oraş ca mărime din Honduras după capitală, dar este considerat centrul industrial al acestei ţări din America Centrală. A fost fondat în anul 1536.
sâmbătă, 26 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Marius Avram
Cariera tânărului arbitru bucureştean a erupt odată cu sosirea tatălui său în fruntea CCA, cea ce i-a adus nu numai accesul pe lista FIFA, ci şi desemnarea ca cel mai bun arbitru al anului 2009. Pe plan internaţional, Avram jr. a făcut parte din mai multe brigăzi care au oficiat la următoarele jocuri:
22 iulie, Podgorica (Muntenegru): FK Mogren - FC Copenhaga, scor 0-6, tur preliminar Liga Campionilor, Alexandru Deaconu, Eduard Dumitrescu, Aurel Oniţa, Marius Avram, Suheil Daood (Israel)
17 septembrie, Lille (Franţa): Lille - Valencia, scor 1-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, John Edward Martin (Anglia)
1 octombrie, Bremen (Germania): Werder - Athletic Bilbao, scor 3-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, Vitor Manuel Melo Perreira (Portugalia)
2 decembrie, Salzburg (Austria): Red Bull - Lazio, scor 2-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, Andreas Schluchter (Elveţia)
Etichete:
arbitri,
Champions League,
Europa League,
fifa,
fotbal,
Nica,
Tudor,
werder bremen
Echipament - CSD Municipal (Guatemala)
CSD Municipal este una dintre formaţiile de top din Guatemala. Echipamentul acestei formaţii este realizat de firma Joma, iar tricoul este de culoare roşie, cu inserţii aşlbastre în zona gâtului, pe umeri şi pe mâneci. Pe piept, în partea stângă se află stema clubului, în dreapta sigla firmei Joma, iar în partea centrală se află numele a doi sponsori importanţi. Un alt sponsor şi-a găsit locul pe mâneca dreaptă a tricoului.
Guatemala City - "Estadio Mateo Flores"
"Estadio Mateo Flores"
Este cel mai mare stadion din Guatemala. A fost construit în anul 1948 în pregătirea Jocurilor Caraibiene şi a Americii Centrale găzduite de Guatemala în anul 1950. Arena poartă numele câştigătorului Maratonului de la Boston din anul 1952. Arena găzduieşte meciurile de pe teren propriu ale echiepi naţionale, dar şi ale echipei din prima ligă, CSD Municipal. "Estadio Mateo Flores" are o capacitate de 29.950 locuri.
Guatemala City
Este capitala statului Guatemala, dar şi cel mai mare oraş din această ţară, precum şi din întreaga zonă caraibiană. Are o populaţie de 2,5 milioane locuitori. În capitala Guatemalei se regăsesc numeroase edificii importante atât din perioada colonială, dar şi din era modernă, când Guatemala City a devenit un adevărat centru economic şi de afaceri al întregii zone.
vineri, 25 decembrie 2009
Kovacs şi Avram au fost acceptaţi pe lista FIFA
FIFA a anunţat în aceste zile numele arbitrilor pe care i-a acceptat pe lista arbitrilor internaţionali începând cu 1 ianuarie 2010. Din Europa sunt 52 de arbitri, printre care şi doi români, Istvan Kovacs şi Marius Avram. Cei mai mulţi dintre noii sosiţi pe lista FIFA au fost incluşi în a patra categorie valorică, excepţie făcând arbitrii din Italia, Franţa, Anglia, Germania şi Spania, care au accesat direct în a treia categorie valorică. Iată lista acestora, iar acolo unde am găsit referinţe despre ei, le găsiţi în dreptul fiecăruia. La cei doi români mă voi referi în posturi separate.
Slavko Vincic (Slovenia) - pe 11 august, la Velenje, a arbitrat amicalul internaţional de tineret, Slovenia - Bosnia, scor 2-0, pe 30 iunie 2008 a arbitrat amicalul internaţional Maribor Branik - Steaua Bucureşti, scor 0-2;
Jan Valasek (Slovacia) - născut la 9 martie 1977, a arbitrat în acest campionat intern 6 partide, ultima pe 7 noiembrie, Dukla Banska Bystrica - Tatran Presov, scor 2-1;
Vlado Glodovic (Serbia) - pe 16 iulie a fost al patrulea oficial la partida din turul al doilea preliminar al Europa League, Suduva (Lituania) - Randers (Danemarca), scor 0-1; pe 12 iulie 2006 a fost al patrulea oficial la partida din turul preliminar al Champions League, MyPa (Finlanda) - TNS (Ţara Galilor), scor 1-0;
Steven McLean (Scoţia) - ultimul său joc arbitrat a fost în liga secundă scoţiană, Brechin City - Peterhead, scor 3-0; în această toamnă a fost de trei ori al patrulea oficial în Europa League: Sparta Praga - PSV Eindhoven 2-2, pe 17 septembrie, Steaua - Fenerbahce 0-1, pe 22 octombrie, Anderlecht - Dinamo Zagreb 0-1, pe 2 decembrie;
Robert Madden (Scoţia) - a fost al patrulea oficial în Europa League la partida Lazio - Levski Sofia, scor 0-1, pe 17 decembrie;
Vladimir Pettai (Rusia) - născut la 8 mai 1973, locuieşte în Petrozavodsk, a arbitrat în acest an în campionatul intern, care se joacă în sistem primăvară-toamnă, 19 partide, ultima fiind pe 29 noiembrie, FC Moscova - Dinamo Moscova, scor 1-2; pe 16 iulie a fost al patrulea oficial la partida din turul al doilea preliminar în Europa League, Rapid Viena - Vllaznia Skhodra, scor 5-0; pe 23 august 2005 a fost al patrulea oficial la finala Cupei Intertoto, Marseille - Deportiva La Coruna, scor 5-1;
Serghei Karasev (Rusia) - născut la 12 iunie 1979, locuieşte la Moscova, a arbitrat în ultimul an 14 meciuri în campionatul intern, ultimul fiind pe 21 noiembrie, Dinamo Moscova - Lokomotiv Moscova, scor 0-2; a fost arbitru adiţional la un meci din Europa League: Sparta Praga - CFR Cluj, scor 0-2, pe 22 octombrie;
Artur Manuel Ribeiro Soares Dias (Portugalia) - locuieşte la Porto şi a arbitrat în acest sezon 6 partide, printre care şi Olhanense - Benfica, pe 12 decembrie, scor 2-2, în care a acordat 10 cartonaşe galbene şi 3 roşii; a fost al patrulea oficial în Champions League la partidele Juventus - Maccabi Haifa, scor 1-0, pe 21 occtombrie, Manchester United - ŢSKA Moscova, scor 3-3, pe 3 noiembrie, Fiorentina - Lyon, scor 1-0, pe 24 noiembrie;
Marcin Szulc (Polonia) - născut la 12 iunie 1975, locuieşte la Varşovia, a arbitrat 10 partide în turul actualei ediţii a campionatului intern, ultima partidă fiind pe 20 noiembrie, Korona Kielce - Zaglebie Liubin, scor 3-3;
Dawid Piasecki (Polonia) - născut la 22 februarie 1976, locuieşte la Slupsk, a arbitrat 8 partide în turul actualei ediţii a campionatului intern, ultima fiind pe 28 noiembrie, Ruch Chorzow - Korona Kielce, scor 0-0;
Ken Henry Johnsen (Norvegia) - născut la 28 iulie 1975, a arbitrat în ultimul an 13 partide în prima ligă norvegiană, ultima fiind pe 19 octombrie, Fredrikstad - Odd Grenland, scor 3-0;
Raymond Crangle (Irlanda de Nord) - locuieşte la Belfast, a arbitrat în această toamnă 7 partide în campionatul intern, ultima fiind pe 21 septembrie, Cliftonville - Linfield, scor 4-0;
Alan Mario Sant (Malta);
Nerijus Dunauskas (Lituania);
Anatoli Vişnicenko (Kazahstan);
Liran Liani (Israel) - a arbitrat în turul actualei ediţii a campionatului intern doar 3 partide, ultima fiind pe 20 decembrie, Maccabi Haifa - Bnei Yehuda Tel Aviv, scor 2-0;
Eli Hacmon (Israel) - a arbitrat în turul actualei ediţii a campionatului intern 9 partide, ultima fiind pe 12 decembrie, Hapoel Haifa - Maccabi Pezah Tikva, scor 2-0;
Thóroddur Hjaltalin (Islanda);
Thorvaldur Amason (Islanda);
Stavros Tritsonis (Grecia) - locuieşte la Atena, a arbitrat 6 meciuri până acum în actuala ediţie a campionatului intern, ultima fiind pe 19 decembrie, Ergotelis Heraklion - PAOK Salonic, scor 0-2;
Ilias Spathas (Grecia) - locuieşte la Pireu, a arbitrat 8 partide în turul campionatului intern, ultima fiind pe 12 decembrie, Iraklis Salonic - Panathinaikos, scor 0-1;
David Kharitonashvili (Georgia);
Antti Munukka (Finlanda) - locuieşte la Helsinki;
Kristo Tohver (Estonia);
Marios Stamatis (Cipru);
Ioannis Anastasiou (Cipru);
Marios Panayi (Cipru);
Domagoj Vuckov (Croaţia);
Igor Pristovnik (Croaţia);
Georgi Iordanov (Bulgaria) - a arbitrat în prima parte a campionatului intern 9 jocuri, ultimul fiind pe 4 decembrie, Slavia Sofia - Beroe Stara Zagora, scor 3-1;
Aleksandar Kostadinov (Bulgaria) - a arbitrat 11 partide în turul actualei ediţii a campionatului intern, ultima fiind pe 6 decembrie, Sliven - Levski Sofia, scor 1-0;
Siarhei Tsynkevich (Belarus) - născut la 19 septembrie 1976, locuieşte la Osipovichi, a arbitrat 18 partide în ultima ediţie de campionat (primăvară-toamnă), dar ultima partidă internă a arbitrată a avut loc pe 15 noiembrie, în Cupa Belarusului, Neman Grodno - Granit, scor 1-0;
Elmir Pilav (Bosnia);
Emir Aleckovic (Bosnia);
Sébastien Delferiere (Belgia) - a arbitrat doar 3 meciuri în turul actualei ediţii a campionatului intern, printre care şi meciul FC Malines - Reoselare, pe 19 septembrie, scor 3-2, când a acordat 5 cartonaşe galbene şi 3 roşii;
Anar Salmanov (Azerbaijan);
Harald Lechner (Austria) - născut la 30 iulie 1982, a arbitrat 5 partide în turul actualei ediţii a campionatului intern, ultima fiind pe 28 noiembrie, LASK Linz - Sturm Graz, scor 2-2, dar a arbitrat în această toamnă şi un joc din campionatul Elveţiei, pe 24 octombrie, Grasshopers Zurich - Young Boys Berna, scor 2-1;
Rene Eisner (Austria) - născut pe 2 septembrie 1975, a arbitrat 5 jocuri în turul campionatului intern, dar ultimul său joc a fost în campionatul Elveţiei, pe 28 noiembrie, St. Gallen - Lucerna, scor 1-1;
Oliver Drachta (Austria) - născut la 15 mai 1977, a arbitrat 6 jocuri în turul campionatului intern, ultimul fiind pe 5 decembrie, Rapid Viena - Kapfenberger, scor 3-1;
Vahan Minasyan (Armenia);
Tigran Hovsepyan (Armenia);
Suren Baliyan (Armenia);
Lorenc Jemini (Albania);
Daniele Orsato (Italia) - locuieşte la Schio, Vicenza, a arbitrat 12 meciuri în această toamnă în primele două ligi din Italia, ultima fiind pe 13 decembrie, Catania - Livorno, scor 0-1;
Antonio Damato (Italy) - locuieşte la Barletta, a arbitrat 11 jocuri în această toamnă în primele două serii din Italia, ultimul fiind pe 13 decembrie, Sampdoria - AS Roma, scor 0-0;
Michael Kempter (Germany) - născut la 28 ianuarie 1983, locuieşte la Sauldorf, a arbitrat 18 meciuri în competiţiile interne din acest sezon, ultimul joc fiind din liga secundă germană, pe 18 decembrie, Koblenz - Frankfurt, scor 0-1;
Clément Turpin (Franţa) - a arbitrat 8 meciuri în turul actualei ediţii de campionat, ultimul său joc fiind pe 23 decembrie, Nisa - Boulogne, scor 2-2;
Anthony Gauthier (Franţa) - născut pe 19 noiembrie 1977, locuieşte la Nord Pas de Calais, a arbitrat 8 meciuri în actuala ediţie a Ligue 1, ultimul fiind pe 19 decembrie, St. Stienne - Olympique Marseille, scor 0-0;
David Fernandez Borbalan (Spania) - a arbitrat 8 meciuri în prima parte a campionatului spaniol, ultimul joc fiind pe 19 decembrie, Athletic Bilbao - Osasuna, scor 2-0;
Lee Probert (Anglia) - locuieşte la Gloucestershire, a arbitrat 13 meciuri în această toamnă în competiţiile interne, ultimul meci fiind pe 19 decembrie, Aston Villa - Stoke City, scor 1-0.
Retrospectiva arbitrajului românesc - Teodor Crăciunescu
Teodor Crăciunescu poartă moştenirea apăsătoare a numelui tatălui său şi, mai ales, a conflictului dintre acesta şi conducerea FRF. Teodor Crăciunescu a avut în 2009 o singură deplasare externă oficială ca arbitru:
5 noiembrie, Heerenveen (Olanda): Heerenveen - Hertha Berlin, scor 2-3, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs, Teodor Crăciunescu, Alan Snoddy (Irlanda de Nord)
Etichete:
arbitri,
Balaj,
Craciunescu,
Europa League,
fotbal
Echipament - FC Alianza (El Salvador)
FC Alianza are un echipament mult mai frumos decât fotbalul jucat în această ţară din America centrală. Tricoul este produs de firma Lotto şi este de culoare albă, cu o porţiune bleu la baza gâtului şi cu două dunguliţe foarte subţiri de aceeaşi culoare pe partea din faţa a tricoului în lungul acestuia. Numele producătorului de echipament se află în partea din faţă, chiar sub marginea de la gât, iar sigla clubului este pe piept în partea stângă. De asemenea, pe mâneci, pe fond roşu, se află sigla producătorului echipamentului, pentru ca pe piept, dar şi pe ambele âneci să se afle siglele şi numele a nu mai puţin de şapte sponsori.
San Salvador - "Estadio Cuscatlán"
"Estadio Cuscatlán"
Este cel mai mare stadion din această ţară din America Centrală, având o capacitate de 45.925 locuri. Construcţia sa a început în anul 1971, dar arena a fost ianugurată abia pe 24 iulie 1976, cu un meci amical între naţionala El Salvador şi echipa din Bundesliga, Borussia Monchengladbach. Stadionul a fost renovat în 2001 şi 2007 şi găzduieşte meciurile echipei naţionale a Salvadorului, dar şi ale echipelor de club FC Alianza, FC San Salvador şi Estudiantes.
San Salvador
Este capitala şi cel mai mare oraş din El Salvador, o ţară din America Centrală. Cu o populaţie de 1,6 milioane locuitori este al treilea oraş ca număr de locuitori din America Centrală, după Guatemala City şi Managua. Oraşul se află situat la poalele vulcanului Quezaltepec şi pe malul lacului Illopango, cel mai mare lac vulcanic din această ţară. A fost întemeiat în anul 1525. Merită văzute aici Catedrala Metropolitană (foto), Palatul Prezidenţial, Palatul Naţional, Teatrul Naţional şi numeroasele monumente din zona centrală.
joi, 24 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Mugurel Drăgănescu
Mugurel Drăgănescu a prins ultimul loc pe lista FIFA pentru anul viitor, dar este un loc neeligibil. Singurul arbitru de centru din Prahova pentru prima ligă, Drăgănescu a avut parte de o singură deplasare internaţională, chiar la finalul anului.
3 decembrie, Londra (Anglia): Filham - ŢSKA Sofia, scor 1-0, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Augustus Constantin, Istvan Kovacs, Mugurel Drăgănescu, Marinus Koopman (Olanda)
Etichete:
arbitri,
Balaj,
Constantin,
Europa League,
fifa,
fotbal,
mugurel draganescu
Echipament - Turcia
Turcia - echipa naţională este îmbrăcată de cunoscuta firmă Nike, iar echipamentul de bază are în componenţa sa un tricou de culoare roşie. Tricoul are o margine albă la baza gâtului, precum şi o dungă lată orizontală pe piept. Deasupra acesteia, în partea dreaptă se află sigla firmei Nike, producătorul echipamentului, iar în partea stângă este steagul Turciei cu celebra semilună.
Cartago (Costa Rica) - "Estadio José Rafael Fello Meza Ivankovich"
"Estadio José Rafael Fello Meza Ivankovich"
Este al treilea stadion ca mărime din Costa Rica şi se află în oraşul Cartago, aici disputându-şi partidele de pe teren propriu formaţia de prima ligă a acestei ţări din America Centrală, Club Sport Cartagines. Arena a fost construită în anul 1973 şi are o capacitate de 13.500 locuri.
Cartago
Este un oraş din Costa Rica, situat la 25 km est de capitala San Jose şi aproximativ în centrul ţării. Se află la o alitudine de 1435m, la baza vulcanului Irazu. Fondat în anul 1563 de cuceritorii spanioli, Cartago are astăzi o populaţie de peste 400.000 locuitori. Unul dintre cele mai reprezentative monumente din acest oraş costarican este Basilica de Nuestra Senora de los Angeles (foto).

miercuri, 23 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Istvan Kovacs
Istvan Kovacs pare a fi în acest moment marea speranţă a arbitrajului românesc. Eclipsat de prezenţa în acelaşi lot a fiului CCA, Kovacs a avut în acest an primele sale delegări în străinătate.
22 iulie, Podgorica (Slovenia): Maribor Branik - FC Wit, scor 3-1, tur preliminar Champions League, Alexandru Tudor, Adrian Vidan, Octavian Şovre, Istvan Kovacs, Christakis Skapounis (Cipru)
1 octombrie, Minsk (Belarus): BATE Borisov - Everton, scor 1-2, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Augustus Constantin, Istvan Kovacs, Robert Dumitru, Jon Skjervold (Norvegia)
5 noiembrie, Heerenveen (Olanda): Heerenveen - Hertha Berlin, scor 2-3, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs, Teodor Crăciunescu, Alan Snoddy (Irlanda de Nord)
3 decembrie, Londra (Anglia): Fulham - ŢSKA Sofia, scor 1-0, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Augustus Constantin, Istvan Kovacs, Mugurel Drăgănescu, Marinus Koopman (Olanda)
Etichete:
arbitri,
Balaj,
Champions League,
Constantin,
Craciunescu,
Europa League,
fotbal,
Tudor
Echipament - Chicago Fire
Chicago Fire - echipamentul de bază al formaţiei americane din Chicago este fabricat de celebra firmă Adidas şi are în componenţa sa un tricou de culoare predominant roşie. La marginea gâtului sunt nişte inserţii albe, iar pe umeri şi mâneci sunt cele rei dungi albe, "marca" firmei Adidas. Sub marginea gâtului se află sigla sponsorului tehnic, Adfidas, iar pe piept în partea stângă este stema clubului. Pe piept, mai jos de sigla clubului, se află o bandă orizontală albă pe care scrie numele principalului sponsor al grupării.
Chicago - "Toyota Park"
"Toyota Park"
Este un stadion de fotbal situat în suburbia Bridgeview a capitalei statului american Illinois, Chicago. Pe această arenă îşi dispută jocurile de pe teren propriu formaţia Chicago Fire, care activează în prima ligă federală a Statelor Unite. Arena a fost recent modernizată, costurile totală ale acetor ultima lucrări atingând valoarea de 100 milioane locuitori. În această ultimă campanie de calificare pentru Cupa Mondială din Africa de Sud a găzduit partida SUA - Trinidad Tobago. "Toyota Park" are o capacitate de 20.000 locuri.
Chicago
Este cel mai mare oraş al statului Illinois şi al treilea oraş ca mărime din Statele Unite, după New York şiLos Angeles, având o populaţie de aproximativ 10 milioane locuitori (zona metropolitană). Este un important centru financiar şi industrial şi, cel mai important oraş din partea centrală a Statelor Unite. Chicago este primul oraş unde s-a construit un zgârie-nori - Home Insurance Building. Oraşul a fost întemeiat la 12 august 1833 şi se află pe malul lacului Michigan.
marți, 22 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Sebastian Colţescu
Sebastian Colţescu nu se mai află pe lista arbitrilor internaţionali, după numeroasele probleme atâ de arbitraj, cât şi extrasportive, pe care le-a avut în anii trecuţi. Cu toate acestea, craioveanul a fost delegat la câteva partide internaţionale, în calitate de rezervă.
28 martie, Durres (Albania): Albania - Scoţia, scor 0-1, preliminariile Campionatului European de Tineret, Aurelian Bogaciu, Ionel Popa, Mircea Orbuleţ, Sebastian Colţescu, Muhettin Bosat (Turcia)
27 august, Baku (Azerbaidjan): FC Qarabag - Twente Enschede, scor 0-0, play-off Europa League, Alexandru Deaconu, Adrian Vidan, Sebastian Gheorghe, Sebastian Colţescu, Jiri Ulrich (Cehia)
13 octombrie, Eskisehir (Turcia): Turcia - Armenia, scor 1-0, preliminariile Campionatului European de Tineret, Alexandru Deaconu, Eduard Dumitrescu, Sebastian Gheorghe, Sebastian Colţescu, Alexei Spirin (Rusia)

17 noiembrie, Ballymena (Irlanda de Nord): Irlanda de Nord - Cehia, scor 1-2, preliminariile Campionatului European de Tineret, Alexandru Deaconu, Eduard Dumitrescu, Sebastian Gheorghe, Sebastian Colţescu, Robert Sterckx (Belgia), Franz Wohrer (Austria)
Etichete:
arbitri,
Bogaciu,
Europa League,
fotbal,
sebastian gheorghe
Echipament - Cruz Azul (Mexic)
Cruz Azul - este una dintre formaţiile din prima ligă mexicană cu un echipament foarte frumos. Tricoul din cadrul echipamentului de bază este de culoare bleu şi este produs de firma de echipament sportiv Umbro. Tricoul are inserţii albe la baza mânecilor şi albe şi roţii la baza gâtului. Pe umărul drept este sigla firmei producătoare a echipamentului, Umbro. Pe mâneca dreapt se află numele unuia dintre sponsori, Pe piept, în partea stângă se află sigla clubului, iar în partea dreaptă şi în zona centrală se află siglele şi numele unor alţi sponsori.
Ciudad de Mexico - "Estadio Azul"
"Estadio Azul"
Este unul dintre cele mai importante stadioane din capitala Mexicului, aici disputându-şi partidele de pe teren propriu o formaţie cunoscută şi iubită în această ţară - Cruz Azul. Arena a fost inaugurată pe 5 ianuarie 1947, iar de-a lungul timpului a găzduit şi partide ale echipei FC Atlante, dar şi ale echipei naţionale. Are o capacitate de 35.000 locuri, iar în anul 2010 se intenţionează demolarea sa şi construirea pe acelaşi loc a unei alte arene ultramoderne.
Ciudad de Mexico
Este capitala statului Mexic. Zona metropolitană a capitalei mexicane este una dintre cele mai populate de pe Glob, numărând peste 20 milioane locuitori. O parte a acestui oraş se află pe ruinele fostei capitale a Imperiului Aztec Tenochtitlan. Este situat apoximativ în centrul ţării şia fost fondat pe 18 martie 1325. Astăzi, Ciudad de Mexico este un amestec de clădiri şi monumente vechi, cu un aer colonial, şi cartierele ultramoderne, cu zgârie nori, la fel ca în cele mai puternice city-uri de pe Glob.
luni, 21 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Aurelian Bogaciu
Aurelian Bogaciu a fost privit ca marea promisiune a arbitrajului românesc. Intrat chiar în acest an pe lista arbitrilor internaţionali, unde a fost cel mai tânăr arbitru din lume posesor al ecusonului FIFA, Bogaciu s-a dovedit ilustrarea perfectă a zicalei fotbalistice "s-a născut talent şi a murit speranţă". Cariera sa internaţională s-a încheiat după mai puţin de patru luni, odată cu implicarea sa în scandalul de corupţie soldat cu arestarea lotului Penescu şi Gheorghe Constantin.
Totuşi, Bogaciu a apucat să arbitreze două meciuri cu ecusonul FIFA.
11 februarie, Bucureşti, România - Croaţia, scor 1-1, amical, Cristian Balaj, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Aurelian Bogaciu
28 martie, Durres (Albania): Albania - Scoţia, scor 0-1, preliminariile Campionatului European de Tineret, Aurelian Bogaciu, Ionel Popa, Mircea Orbuleţ, Sebastian Colţescu, Muhettin Bosat (Turcia)
Echipament - PSV Eindhoven
PSV Eindhoven - tricoul care compune echipamentul de bază este o combinaţie cu dungi verticale alb-roşu şi cu mâneci roşii. Marginea gâtului este de culoare neagră. Pe piept, în partea dreaptă se află sigla producătorului de echipament Nike, iar în stânga, sigla clubului. În zona centrală se află numele sponsorului acestei echipe, firma Philips, cu sediul chiar în Eindhoven.
Valencia (Venezuela) - "Estadio Misael Delgado"
"Estadio Misael Delgado"
Este un stadion destul de micuţ din localitatea venezueleană Valencia, aici disputându-şi partidele de pe teren propriu formaţia FC Carabobo, care activează în prima ligă de fotbal din această ţară sud-americană. Are o capacitate de numai 10.000 locuri.
Valencia
Este capitala statului Carabobo, care face parte din Venezuela şi este al treilea oraş ca mărime din Venezuela. Situat în nordul ţării, Valencia are o populaţie de aproximativ 1,5 milioane locuitori. Oraşul a fost fondat pe 25 martie 1555, iar aici pot fi vizitate Teatrul Municipal, Ateneul, Acvariul, Plaza Monumental, dar şi numeroase muzee şi parcuri. Acest oraş din Venezuela este înfrăţit cu oraşul românesc Sibiu.
duminică, 20 decembrie 2009
Retrospectiva arbitrajului românesc - Ovidiu Haţegan
Aflat la începutul carierei sale internaţionale, arădeanul Ovidiu Haţegan nu a avut un sezon strălucit, nici pe plan intern, nici pe plan internaţional. Totuşi, a arbitrat mai multe meciuri peste hotare, astfel:
26 martie, Xanthi (Grecia): Polonia - Slovenia, scor 2-0, grupă de calificare Campionatul European under 17, Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, Spyridon Trifonas, Anastassios Kakos (Grecia), Eyjolfur Olafsson (Islanda) 28 martie, Komotini (Grecia): Polonia - Elveţia, scor 0-1, grupă de calificare Campionatul European under 17, Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, Spyridon Trifonas, Anastassios Kakos (Grecia), Jozef Marko (Slovacia)
31 martie, Komotini (Grecia): Grecia - Polonia, scor 1-2, grupă de calificare Campionatul European under 17, Jerome Efong Nzolo, Joel De Bruyn (Belgia), Octavian Şovre, Ovidiu Haţegan, Eyjolfur Olafsson (Islanda)
17 iulie - 2 august, Ucraina, turneul final al Campionatului European under 19
21 iulie, Mariupol (Ucraina): Turcia - Spania, scor 1-2, Campionatul European under 19, Ovidiu Haţegan, Mathias Kalsenius (Suedia), Philip Thomas (Ţara Galilor), Iuri Moiseciuk (Ucraina), Serghei Zuev (Rusia)
24 iulie, Doneţk (Ucraina): Slovenia - Elveţia, scor 1-2, Campionatul European under 19, Ovidiu Haţegan, Mathias Klasenius (Suedia), Philip Thomas (Ţara Galilor), Manuel Grafe (Germania), Josef Krula (Cehia)
27 iulie, Doneţk (Ucraina): Slovenia - Anglia, scor 1-7, Campionatul European under 19, Jerome Efong Nzolo (Belgia), Christos Akrivos (Grecia), Niels Hoeg (Danemarca), Ovidiu Haţegan, Rune Pedersen (Norvegia)
5 septembrie, Reykjavik (Islanda): Islanda - Norvegia, scor 1-1, preliminariile Campionatului Mondial, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan
17 septembrie, Lille (Franţa): Lille - Valencia, scor 1-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, John Edward Martin (Anglia)
1 octombrie, Bremen (Germania): Werder - Athletic Bilbao, scor 3-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, Vitor Manuel Melo Perreira (Portugalia)
9 octombrie, Ljungskile (Suedia): Suedia - Muntenegru, scor 0-0, grupă de calificare Campionatul European under 19, Simon Lee Evans, John Bryn Roberts (Ţara Galilor), Octavian Şovre, Ovidiu Haţegan, Peter Jones (Anglia)
11 octombrie, Udevalla (Suedia): Muntenegru - Ucraina, scor 1-1, grupă de calificare Campionatul European under 19, Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, Peter Vesterholm, Johan Hamlin (Suedia), Alfredo Trentalange (Italia)
14 octombrie, Udevalla (Suedia): Suedia - Ucraina, scor 0-1, grupă de calificare Campionatul European under 19, Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, Joel De Bruyn, Jerome Efong Nzolo (Belgia), Peter Jones (Anglia)
5 noiembrie, Heerenveen (Olanda): Heerenveen - Hertha Berlin, scor 2-3, grupele Europa League, Cristian Balaj, Zoltan Szekely, Adrian Vidan, Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs, Teodor Crăciunescu, Alan Snoddy (Irlanda de Nord)
2 decembrie, Salzburg (Austria): Salzburg - Lazio Roma, scor 2-1, grupele Europa League, Alexandru Tudor, Cristian Nica, Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan, Marius Avram, Radu Petrescu, Andreas Schluchter (Elveţia)

UEFA,
werder bremen
Abonați-vă la:
Postări (Atom)