În cadrul grupei de la Câmpina ar fi trebuit să joace echipele cluburilor Coruna Câmpina, Hagianu Mircea Junior Câmpina, CS Băneşti şi Tricolorul Breaza. Din păcate, formaţia brezeană nu s-a mai prezentat la jocurile acestui turneu. În aceste condiţii, pe terenul artificial de la Casa Tineretului s-au aliniat la start trei echipe ale clubului Hagianu Mircea Junior şi câte una din partea echipelor Coruna Câmpina şi CS Băneşti.
După partide extrem de interesante, Coruna Câmpina a câştigat întrecerea rezervată echipelor formate din jucători născuţi în anul 1998, în vreme ce Hagianu Mircea Junior, competiţia rezervată jucătorilor născuţi în anul 1999. Câştigătoarele fiecarei categorii de vârstă vor participa la faza judeţeană a acestei competiţii juvenile.
La finalul competiţiei, Mircea Hagianu (foto) ne-a declarat: "Am decis să împart echipa mea în trei echipe, împărţind echilibrat şi jucătorii mei valoroşi, iar acesta a fost principalul motiv pentru care am pierdut la categoria jucătorilor născuţi în anul 1998. Am vrut să joace mai mulţi copii, pentru că pe mine nu mă interesează rezultatele, ci mă interesează ca aceşti copii să aibă jocuri în picioare şi astfel să putem descoperi adevăratele talente din fotbalul local".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu