0-0 este cel mai corect rezultat care putea fi în jocul din această după-amiază, dintre Unirea Câmpina şi Chimia II Vadu Săpat. Şi este un rezultat echitabil, chiar dacă jucătorii formaţiei câmpinene pot invoca
asaltul de final, când au avut şi singurele ocazii reale la poarta oaspeţilor - Ungureanu, min. 82, care a trimis mingea din 15 metri în transversală, şi Ţigănuş, în primul minut de prelungiri, când l-a întins serios pe portarul advers cu un şut la vinclu pe care scria victorie.
În rest, a fost un meci de uzură, în care câmpinenii au fost "vioara întâi" doar la capitolul posesie, dar dominare lor a fost una sterilă, fără a pune în real pericol buturile porţii adverse până spre final. Mai mult, câmpinenii au dovedit grave carenţe în ofensivă, acolo unde sosirea lui Căpraru, de la Plopeni, nu este de natură să asigure "omul de gol", necesar oricărei echipe care are ca obiectiv la fiecare meci victoria.
Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au jucat cu: T. Ionescu - Gratie, Neagu, Coman - Burlacu (B. Ionică), Ţigănuş, Toader (Constantinescu), Stoica, Basma - Căpraru (Nichifor), Ungureanu.
am vazut acest joc rezultat echitabil.
RăspundețiȘtergerecu putin noroc potgoria pleca cu trei puncte,arbitraj bun
RăspundețiȘtergereTarane te-au facut Pala, capitan? Am incredere in voi ca va reveniti .Cineva din Montreal
RăspundețiȘtergere