În această după-amiază, Comisia de Disciplină din cadrul AJF Prahova a avut o nouă şedinţă grea, în care a avut din nou de judecat un act huliganic - lovirea unui arbitru. Reamintesc faptul că este vorba de jucătorul Iulian Bazarca, de la Stejarul Goruna Cocorăştii Mislii, cel care l-a lovit cu capul în plină figură pe arbitrul Emil Pascu, în minutul 90+1 al partidei din Liga C Prahova, Stejarul Goruna - Voinţa Gornet.
La fel ca şi în cazul agresorilor de la Bălţeşti ai lui Mihai Amorăriţei, Bazarca a fost exclus din viaţa sportivă, în vreme ce alţi jucători care l-au agresat pe Emil Pascu după ce acesta a fluierat finalul jocului au fost sancţionaţi cu suspendare pe câte doi ani. De asemenea, s-au aplicat şi amenzi atât jucătorilor în cauză cât şi clubului organizator.
Ca şi în cazul gesturilor huliganice de la Bălţeşti, sper ca sancţiunile drastice - dar meritate şi corecte - să nu fie schimbate la Comisia de Apel! Altfel, toate vorbele privind lupta împotriva violenţei se duc pe Apa Sâmbetei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu