miercuri, 29 aprilie 2009

Răzvan Lucescu, noul selecţioner al României

Şedinţa Comitetului Executiv al FRF de astăzi a aprobat numirea antrenorului Răzvan Lucescu la cârma echipei naţionale a României. Fiul lui Mircea Lucescu, Răzvan este un antrenor care are deja o carte de vizită interesantă, printre reperele acesteia numărându-se sferturi de finală ale Cupei UEFA, câştigarea Cupei României, promovarea cu FC Braşov din "B" în "A".
FRF a anunţat că obiectivul fixat pentru Răzvan Lucescu este calificarea echipei naţionale la EURO 2012.

Aleppo (Siria) - "International Stadium"

"International Stadium"
Este cel mai mare stadion din Aleppo şi din Siria. Aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia Al Ittihad, dar şi echipa naţională a Siriei. A fost inaugurat la 3 aprilie 2007, în prezenţa şefului statului sirian, cu partida amicală dintre Al Ittihad şi Fenerbahce, încheiată cu rezultatul de 2-2, la care au asistat 75.000 spectatori, capacitatea maximă a arenei.
Aleppo
Este un oraş din nordul Siriei, capitala provinciei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 1,6 milioane locuitori şi o istorie milenară, iar printre localnici este denumit şi Al Shahbaa. În Aleppo se pot vedea citadele, moschei, castele, dar şi străduţe comerciale, toate în peisajul specific oriental.

Unirea a învins în Cupa României

Marţi după-amiază, în sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României, Unirea Câmpina a învins cu scorul de 3-1 pe Avântul Măneciu, prin hattrickul realizat de Vane. Unirea a jucat în formula: Păpuşoiu - Gratie, Neagu, Cazan, Cârstei - Coman, Plăvache, Brânzea, Ţigănuş - Vane, Burlacu. Au mai jucat: Ungureanu, Fl. Stoica şi Nichifor.

Semifinalele Cupei UEFA

joi, ora 19.30, Dinamo Kiev - Şahtior Doneţk
Konrad Plautz (foto) - Roland Heim, Armin Eder - Stefan Messner (Austria) - David Petriashvili (Georgia), Juan Antonio Fernandez Marin (Spania)
joi, ora 21.45, Werder Bremen - Hamburg SV
Howard Webb - Darren Cann, Philip Sharp - Martin Atkinson (Anglia) - Trygve Brono (Norvegia), Laszlo Vagner (Ungaria)


Liga B Prahova

Etapa a XXV-a
Seria Est
AS Catunu - Vointa Vadu Parului 2-3
Viitorul Fulga - Avantul Tomsani 1-1
Avantul Iordacheanu - Progresul Draganesti 2-1
Gloria Plopu - AS Moara Noua 3-0
Victoria Fantanele - Viitorul Dirvari 3-2
Stiinta Albesti - Progresul Bucov 2-1
Unirea Tricolor Lipanesti - Podgoria Vadu Sapat 2-2
AS Colceag - Vointa Ciorani 1-6
AS Podenii Noi - Vointa Magurele 1-0
* Jocul AS Catunu - Podgoria Vadu Sapat, din etapa a XXIII-a (nedisputat) a fost reprogramat pentru data de 13.05.2009 ora 18
Clasament
1. Victoria Fantanele 25 21 2 2 100-16 65
2. Podgoria Vadu Sapat 24 15 7 2 76-28 52
3. Progresul Draganesti 25 17 1 7 68-27 52
4. Avantul Iordacheanu 25 15 1 9 77-54 46
5. Unirea Tricolor Lipanesti 25 14 2 9 55-37 44
6. Progresul Bucov 25 13 4 8 62-38 43
7. Gloria Plopu 25 12 7 6 65-43 43
8. Vointa Vadu Parului 25 12 4 9 66-48 40
9. Stiinta Albesti 25 13 1 11 64-54 40
10. AS Podenii Noi 25 12 4 9 54-7 40
11. Avantul Tomsani 25 12 2 11 58-41 38
12. Vointa Magurele 25 11 2 12 45-49 35
13. Viticultorul Dirvari 25 10 4 11 56-53 34
14. Vointa Ciorani 25 9 1 15 51-63 28
15. Viitorul Fulga 25 7 4 14 41-59 25
16. AS Colceag 25 4 3 18 35-101 15
17. AS Catunu 24 0 3 21 13-127 3 18
AS Moara Noua* 25 1 0 24 9-106 3
* Echipa retrasa in returâ
Seria Vest
FC Ploiesti II Viitorul Aricestii Rahtivani 2-0
Gloria Odaile - Gloria Ologeni 1-0
Artsani Paulesti - Tineretea Izvoarele 2-0
Vointa Varbilau - Dero Ploiesti 1-1
Carpati Sinaia - Flacara Filipestii de Targ 2-1
CS Cornu - Victoria Bordeni 1-0
Luceafarul Drajna - Unirea Cocorastii Colt 2-1
Petrolul Baicoi - ASO Slanic 1-1
Bradetul Stefesti - Fox Nedelea 3-0
* Jocul Carpati Sinaia - Dero Ploiesti din etapa a XVI-a, nedisputat, a fost omologat cu scorul de 3-0
* Jocul Carpati Sinaia - Petrolul Baicoi din etapa a XIX-a, restant, a fost reprogramat in data de 29.04.2009 ora 17
* Jocul Carpati Sinaia - Fox Nedelea din etapa a XXI-a, restant, a fost reprogramat in data de 13.05.2009 ora 18
* Jocul Petrolul Baicoi - Bradetul Stefesti, din etapa a XXIII-a, restant, a fost reprogramat in data de 13.05.2009 ora 18
Clasament
1. Artsani Paulesti 25 19 3 3 76-25 60
2. ASO Slanic 25 17 3 5 64-26 54
3. Tineretea Izvoarele 25 15 4 6 77-35 49
4. Luceafarul Drajna 25 15 2 8 47-32 47
5. Fox Nedelea 24 14 4 6 58-42 46
6. Carpati Sinaia 23 12 6 5 46-21 42
7. Gloria Ologeni 25 13 2 10 61-42 41
8. Bradetul Stefesti 24 11 3 10 60-43 36
9. Gloria Odaile 25 10 4 11 33-44 34
10. Flacara Filipestii de Targ 25 11 0 14 40-43 33
11. Unirea Cocorastii Colt 25 10 2 13 44-43 32
12. Petrolul Baicoi 23 8 7 8 44-38 31
13. Victoria Bordeni 25 9 3 13 48-61 30
14. Vointa Varbilau 25 6 6 13 28-59 24
15. CS Cornu 25 6 4 15 40-76 22
16. FC Ploiesti II 25 6 3 16 33-76 21
17. Dero Ploiesti 25 4 5 16 35-76 17
18. Viitorul Aricestii Rahtivani 25 4 3 18 32-84 15

Liga C Prahova

Seria „PLOIEŞTI” - Etapa a XXII-a
NG Brătăşanca - Unirea Pet. Râfov 4-3
Unirea Corlăteşti Dâmbu - CS Blejoi 0-1
Intersport Ploieşti - Mevicom Stănceşti 2-2
Unirea Teleajen - CS Brazi III Negoieşti* 3-0
FC Ploieşti Vest - AS Rchieri 4-7
Juventus Ploieşti - Triumf Stoeneşti 2-1
Real Rio Cocoşeşti - Sansar Malu Roşu 2-0
Energia Pietroşani - Sori Tg. Nou 1-0
* CS Brazi III Negoieşti a fost exclusă dion campionat în retur;
** Jocul AS Rachieri - Unirea Teleajen Ploieşti, din etapa a XXI-a (pe teren 2-3), a fost omologat cu scorul de 0-3.
Clasament
1. CS Blejoi 22 15 5 2 47-14 50
2. Mevicom Stănceşti 22 14 6 2 54-26 48
3. Juventus Ploieşti 22 14 5 3 58-19 47
4. Triumf Stoeneşti 22 13 5 4 57-21 44
5. Unirea Corlăteşti 22 13 4 5 58-29 43
6. Unirea Teleajen 22 12 3 7 46-30 39
7. Real Rio Cocoşeşti 22 11 3 8 60-28 36
8. Energia Pietroşani 22 9 5 8 43-35 32
9. Unirea Pet. Râfov 22 8 5 9 44-47 29
10. Sansar Malu Roşu 22 7 6 9 50-45 27
11. NG Brătăşanca 22 7 1 14 31-70 22
12. AS Rachieri 22 6 2 14 35-61 20
13. Sori Tg. Nou 22 5 4 13 37-64 19
14. FC Ploieşti Vest 22 4 3 15 33-93 15
15. Intersport Ploieşti 22 2 4 16 28-73 10
16. CS Brazi III Negoieşti* 22 5 1 16 27-53 16
Seria „PLOIEŞTI TERITORIU”
Concordia Ariceşti - Progresul P. Moşneni 3-5
Viitorul Predeşti - Spartacus Filipeşti 3-4
Unirea Brăteşti - Recolta Potigrafu 5-4
Viitorul Crivina - Steaua Ologeni 3-1
AFC Filipeşti II - CS Brazi II Popeşti 1-0
Arizona Zalhanaua - Cetatea Coada Izv 2-3
Victoria Pisculeşti - Viitorul Puchenii Mari 3-0
CS Şirna - Viitorul P. Burchii 7-1
* Jocul Viitorul Poenarii Burchii - Victoria Pisculeşti, din etapa a XXI-a (întrerupt în minutul 48, la scorul de 1-1), a fost omologat cu scorul de 3-0;
* Jocul Victoria Pisculeşti - AFC Filipeştii de Pădure II, din etapa a XVII-a (pe teren 1-1), a fost omologat cu scorul de 0-3, în defavoarea ambelor echipe.
Jocurile restante au fost programate astfel:
* Concordia Ariceşti - Steaua Ologeni pe 29.04.2009, ora 17.00 (et a XVI-a)
*CS Şirna - Concordia Ariceşti pe 3.05.2009, ora 18.00 (et. a XXI-a)
* Spartacus Filipeşti - Progresul P. Moşneni pe 13.05.2009, ora 18.00 (et. a XXI-a)
Clasament
1. CS Şirna 21 17 3 1 69-21 54
2. Cetatea Coada Izv. 22 16 2 4 78-33 50
3. Progresul P. Moşneni 21 15 2 4 62-27 47
4. Viitorul P. Burchii 22 13 3 6 56-45 42
5. Viitorul Predeşti 22 10 7 5 73-40 37
6. Recolta Potigrafu 22 11 4 7 62-45 37
7. Spartacus Filipeşti 21 10 6 5 62-34 36
8. AFC Filipeşti II 22 10 3 9 39-34 33
9. Viitorul Pucheni 22 9 4 9 49-50 31
10. Viitorul Crivina 22 8 4 10 52-51 28
11. CS Brazi III Popeşti 22 7 3 12 44-62 24
12. Unirea Brăteşti 22 5 4 13 42-62 19
13. Arizona Zalhanaua 22 6 1 15 31-68 19
14. Victoria Pisculeşti 22 5 1 16 27-57 16
15. Steaua Ologeni 21 4 3 14 35-72 15
16. Concordia Ariceşti 20 1 0 19 24-110 3
Seria „MIZIL” - Etapa a XXII-a
Avântul II Iordăcheanu - AS Balta Doamnei 1-1
Unirea Urlaţi - Tineretul Berceni 7-1
Viitorul Iordăcheanu - AS Strejnic 1-4
Şoimii Apostolache - Steaua Sângeru 2-1
AS Baba Ana - Inter Ciupelniţa 1-0
Rapid Sălciile - Speranţa Olari 1-0
Avântul B. Grădiştea - NG Steaua Vâlcelele 2-2
AS Malamuc Gherghiţa - Rapid Dârvari 3-3
Viitorul Iordăcheanu - Tineretul Tomşani* 3-0
AS Malamuc Gherghiţa - Vulturul Zănoaga* 3-0
Clasament
1. Unirea Urlaţi 26 19 5 2 79-23 62
2. Rapid Sălciile 25 20 1 4 69-22 61
3. Speranţa Olari 24 15 4 5 63-36 49
4. AS Balta Doamnei 25 14 5 6 72-37 47
5. Steaua Sângeru 25 14 2 9 62-48 44
6. AS Malamuc Gherghiţa 25 13 4 8 65-49 43
7. Şoimii Apostolache 25 13 2 10 69-58 41
8. Inter Ciupelniţa 25 12 2 11 61-59 38
9. Avântul B. Grădiştea 25 11 4 10 50-40 37
10. Viitorul Iordăcheanu 26 11 3 12 54-59 36
11. Avântul II Iordăcheanu 25 9 2 14 43-58 29
12. NG Steaua Vâlcelele 24 8 3 13 38-52 27
13. AS Baba Ana 25 7 3 15 58-67 24
14. AS Strejnic** 24 7 0 17 32-56 21
15. Tineretul Berceni** 25 2 0 23 11-72 6
16. Rapid Dârvari** 24 0 3 21 6-74 3
*Tineretul Tomşani* 24 15 0 9 50-33 45
* Vulturul Zănoaga* 24 6 5 13 30-67 23
* Echipe retrase în retur;
** Echipe admise în retur.
Seria „SLĂNIC” - Etapa a XXV-a
Avântul Măgureni - Rapid Cosminele 6-5
Voinţa Hăbud - Viitorul Ţipăreşti 2-2
Tricolor Coţofeneşti - Juventus Călineşti 1-0
Stejarul Goruna - Prahoviţa Măgureni 9-1
Ştiinţa Homorâciu - Viitorul Olteni 6-2
Coruna Câmpina - Voinţa Livadea 1-2
Flanş Plat Mislea - Petrolistul Pod. Vechi 5-1
Intersport Călineşti - Flacăra Mălăieşti 4-1
Montana Valea Doftanei - Avântul Bertea 5-0
* Jocul Viitorul Olteni - Avântul Măgureni, din etapa a XXIV-a (pe teren 3-2), a fost omologat cu scorul de 0-3;
* Jocul Rapid Cosminele - Juventus Călineşti, din etapa a XX-a (pe teren 2-0), a fost omologat cu scorul de 3-0.
Clasament
1. Flacăra Mălăieşti 25 19 2 4 72-31 59
2. Intersport Călineşti 25 18 3 4 111-27 57
3. Montana Valea Doft. 25 17 3 5 72-36 54
4. Stejarul Goruna 25 15 5 5 61-26 50
5. Flanş Plat Mislea 25 14 3 8 59-34 45
6. Coruna Câmpina 25 14 1 10 92-51 43
7. Avântul Măgureni 25 13 3 9 52-45 42
8. Viitorul Olteni 25 12 3 10 63-46 39
9. Voinţa Livadea 25 11 5 9 49-53 38
10. Petrolistul Pod. Vechi 25 11 4 10 30-35 37
11. Rapid Cosminele 25 11 2 12 57-52 35
12. Ştiinţa Homorâciu 25 9 6 10 56-55 33
13. Avântul Bertea 25 9 4 12 46-64 31
14. Viitorul Ţipăreşti 25 9 2 14 37-51 29
15. Tricolor Coţofeneşti 25 8 1 16 35-81 25
16. Juventus Călineşti 25 3 3 19 23-62 12
17. Prahoviţa Măgureni 25 3 1 21 20-133 10
18. Voinţa Hăbud* 25 2 3 20 19-72 9
* Echipă admisă în retur

Timişoara a ridiculizat "câinii roşii"

Marţi seară a avut loc prima semifinală a Cupei României, în care s-au întâlnit la Cluj, fără spectatori, formaţiile Dinamo şi FC Timişoara. După 1-0 la pauză pentru bănăţenii, trupa lui Gabi Balint a câştigat la un scor sever, 4-1, scor prin care i-a ridiculizat pe "câinii roşii". Acum, timişorenii visează la event, în vreme ce dinamoviştii, la... revanşă în campionat.

0-0 între Barca şi Chelsea

Prima semifinală a Champions League a însemnat o dispută oarbă, împănată cu momente de virtuozitate tehnică. Dar pentru că miza era mult prea mare - atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar - cele două echipe au plătit tribut tacticizării excesive şi temerii de a nu primi gol. Ambele formaţii şi-au îndeplinit obiectivul, astfel că deznodământul s-a amânat pentru returul de pe "Stamford Bridge", care va avea loc miercuri, 7 mai.

marți, 28 aprilie 2009

Delegări Liga I

Unirea Urziceni - Gloria Bistriţa, vineri, ora 18.00
Lucian Dan (Aiud) - Iulian Radu (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) -Emil Voicu (Bacău) - Octavian Goga (Braşov), Ion Mureşan (Bucureşti)
Steaua - Oţelul, vineri, ora 20.45
Alexandru Tudor (Bucureşti) - Ionel Popa (Paşcani), Nicolae Megheşan (Târnăveni) - Adrian Stănescu (Bucureşti) - Gheorghe Nedelescu (Craiova), Dan Petrescu (Bucureşti)
Gaz Metan Mediaş - Rapid, sâmbătă, ora 16.00
Robert Dumitru (Braşov) - Ioan Onicaş (Zalău), Cătălin Savu (Galaţi) - Teodora Albon (Cluj) - Mircea Dancu (Sibiu), Gheorghe Moise (Bucureşti)
CS Otopeni - Gloria Buzău, sâmbătă, ora 17.00
Laurenţiu Danşa (Oradea) - Mihai Artene (Vaslui), Vasile Marinescu (Bucureşti) - Cristina Dorcioman (Câmpulung) - Paul Costaş (Iaşi), Constantin Ştefan (Bucureşti)
FC Braşov - Poli Iaşi, sâmbătă, ora 17.00
Sebastian Colţescu (foto) (Craiova) - Irina Mârţ (Bucureşti), Daniel Hulubei (Vaslui) - Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) - Hacic Garabet (Constanţa), Ioan Igna (Timişoara)
FC Timişoara - Farul, sâmbătă, ora 18.30
Cristian Balaj (Baia Mare) - Eduard Ungureanu (Bucureşti), Iulian Szekely (Cluj) - Marian Balaci (Tr. Severin) - Romeo Paşcu (Braşov), George Ionescu (Bucureşti)
Dinamo - CFR Cluj, sâmbătă, ora 21.00
Asaf Kenan - Uzi Bason, Abed El-Ubra (Israel) - Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea) - Valentin Alexandru (Ploieşti), Cornel Sorescu (Piteşti)
FC Argeş - Sporting Vaslui, duminică, ora 17.00
Mugurel Drăgănescu (Breaza) - Adrian Midişan (Constanţa), Daniel Demetrescu (Rm. Vâlcea) - Mihai Ene (Bucureşti) - Sorin Satmari (Bucureşti), Aron Huzu (Sibiu)
Pandurii Tg. Jiu - Universitatea Craiova, duminică, ora 20.30
Radu Petrescu (Bucureşti) - Zoltan Szekely (Baia Mare), Cristian Nica (Ploieşti) - Ovidiu Haţegan (Arad) - Dumitru Mihalache (Bucureşti), Nicolae Grigorescu (Timişoara)

luni, 27 aprilie 2009

Sferturi de finală ale fazei judeţene a Cupei României

Marţi, 28 aprilie, de la ora 16.30, au loc partidele contând pentru sferturile de finală ale fazei judeţene a Cupei României. Partidele se desfăşoară pe terenurile primelor echipe, iar în caz de egalitate se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar în cazul în care egalitatea va persista se va recurge la lovituri de departajare.
Gloria Ologeni - CS Băneşti
Caraimanul Buşteni - Petrolul Teleajen
Unirea Câmpina - Avântul Mâneciu
Unirea Urlaţi - Intersport Plopeni

Arbitri prahoveni, delegări la juniori

Juventus Bucureşti - Dunărea Giurgiu, duminică, ora 12.00 şi 14.00
Andrei Antonie (Breaza) - Emil Bozieru (Băicoi), Roxana Bănăseanu (Câmpina) - Ovidiu Oprea (Ploieşti)
FC Târgovişte - Sportul Studenţesc, duminică, ora 12.00 şi 14.00
Viorel Căunei (Plopeni) - Valentin Dumitru (Gherghiţa), Cătălin Popovici - Florin Ionescu (Ploieşti)
Gloria Buzău - Metalul Constanţa, duminică, ora 12.00 şi 14.00
Haralambie Ion (Bucov) - Emil Mateescu, Raluca Ştefănescu-Frăţilă - Radu Danielenco (Ploieşti)

Delegări la Cupa României

marţi, 28 aprilie, ora 20.45, Cluj: Dinamo - FC Timişoara
Alexandru Tudor (Bucureşti) - Cristian Nica (Ploieşti), Ionel Popa (Paşcani) - Marian Bordean (Sibiu) - Paul Costaş (Iaşi), Mircea Neşu (Oradea)
miercuri, 29 aprilie, ora 20.45, Urziceni: CFR Cluj - Sporting Vaslui
Ionică Serea (Focşani) - Adrian Vidan (Bucureşti), Aurel Oniţă (Constanţa) - Radu Petrescu - Viorel Duru, Dan Petrescu (Bucureşti)

Gangneung - "Gangneung Stadium"

"Gangneung Stadium"
Este cel mai important stadion din oraşul sud-coreean Gangneung. A fost inaugurat în anul 1980 şi are o capacitate de 33.000 locuri. Nu a găzduit partide de la turneul final al Campionatului Mondial găzduit de Coreea de Sud şi Japonia în anul 2002, dar aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia FC Gangwon şi FC Gangneung City.
Gangneung
Este un oraş din Coreea de Sud, din provincia Kangwon-do, situată în nord-estul ţării. Are o populaţie de 230.000 locuitori şi este situat pe malul Oceanului Pacific. Este un oraş specific provinciilor sud-coreene, în care vizitatorii pot vedea arhitectura specifică acestei ţări, inclusiv cu pagodele şi lăcaşurile de cult caracteristice.

Bo Larsen, la Manchester - Arsenal

miercuri, 29 aprilie, ora 21.45
Manchester United - Arsenal Londra
Claus Bo Larsen - Henrik Sonderby, Anders Norrestrand - Peter Rasmussen (Danemarca) - Jacques Antenen (Elveţia), Eugen Striegel (Germania)
Claus Bo Larsen (foto) este un arbitru în vârstă de 44 de ani, care se află din anul 1996 pe lista FIFA, dar care nu este inclus în lotul lărgit din care vor fi selecţionaţi cavalerii fluierului care vor oficia la Mondialul din vara anului viitor, din Africa de Sud.

duminică, 26 aprilie 2009

Rezultate Liga I, duminică

Universitatea Craiova - Fc Argeş 1-0
Gloria Buzău - Gaz Metan Mediaş 1-2
CS Otopeni - Steaua 0-1

Rezultate Liga A Prahova

Etapa a XXVIII-a (24-26 aprilie)
Unirea Brebu - Petrolul Teleajen 0-4
CS Floreşti - Progresul Aluniş 0-2
Recolta Dumbrava - Caraimanul Buşteni 0-4
Voinţa Bălţeşti - Petrolul Ploieşti 0-2
Gloria Vâlcăneşti - Avântul Măneciu 0-1
AS Văleni - CS Băneşti-Urleta 1-2
Petrolul ’95 Ploieşti - CS Brazi 4-2
Unirea Câmpina - Cheile Doftanei Brebu 0-1
CS Ceptura - Intersport Plopeni 0-0
Clasament
1. Petrolul Teleajen 28 21 5 2 106-12 68
2. Petrolul Ploieşti 28 21 4 3 59-15 67
3. Intersport Plopeni 28 18 7 3 66-25 61
4. Petrolul '95 Ploieşti 28 18 6 4 72-35 60
5. Avântul Măneciu 28 17 5 6 81-40 56
6. CS Băneşti Urleta 28 13 6 9 59-45 47
7. Caraimanul Buşteni 28 11 6 11 58-58 39
8. CS Brazi 28 9 8 11 47-52 35
9. Cheile Doftanei Brebu 28 10 5 13 37-43 35
10. Unirea Câmpina 28 10 4 14 43-46 34
11. Gloria Vâlcăneşti 28 11 1 16 49-57 34
12. Vointa Bălţeşti 28 9 5 14 46-74 32
13. CS Ceptura 28 9 4 15 54-69 31
14. AS Vălenii de Munte 28 7 6 15 26-54 27
15. Unirea Brebu 28 5 8 15 37-61 23
16. CS Floreşti 28 5 7 16 37-66 22
17. Progresul Aluniş 28 7 1 20 33-90 22
18. Recolta Dumbrava 28 6 2 20 31-99 20

Stark, la Barcelona - Chelsea

marţi, 28 aprilie, ora 21.45
CF Barcelona - Chelsea Londra
Wolfgang Stark (foto) - Jan Hendrik Salver, Mike Pickel - Babak Rafati (Germania) - Jean Marc Puissesseau (Franţa), Kaj Ostergaard (Danemarca)
Partida va putea fi urmărită în direct la televiziune în România la ProTV.
Wolfgang Stark face parte din lotul lărgit de arbitri pentru turneul final al Campionatului Mondial care va avea loc anul viitor în Africa de Sud.

Unirea Câmpina, învinsă pe teren propriu

Ieri, în Liga A Prahova, Unirea Câmpina a fost învinsă pe propriul teren de Cheile Doftanei Brebu, formaţie pregătită de un tehnician câmpinean, Mircea Hagianu. Singurul gol al partidei a fost marcat de Birligiu, după o fază fixă şi o greşeală a defensivei câmpinene. Voi reveni.

Belo Horizonte - "Estadio Magalhaes"

"Estadio Magalhaes"
Denumirea completă a arenei din Belo Horizonte este "Estadio Governador Maglhaes Pinto". A fost inaugurată la 5 septembrie 1965 şi aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţiile Atletico Mineiro şi Cruzeiro. Deşi are o capacitate de 75.783 locuri, recordul de asistenţă înregistrat pe acest stadion datează din 22 iunie 1997, atunci când la partida Cruzeiro - Villa Nova, scor 2-1, au fost prezenţi 132.834 spectatori. Este al doilea stadion al Braziliei, după celebrul "Maracana" şi este situat în suburbia Mineirao a oraşului Belo Horizonte. Este desemnat să găzduiască partide de la turneul final al Campionatului Mondial, care va fi găzduit de Brazilia în anul 2014.
Belo Horizonte
Belo Horizonte, care într-o traducere ar însemna orizonturi frumoase, este capitala statului brazilian Minas Gerais, fiind situat în sud-estul ţării. Este a treia mare aglomerare urbană din Brazilia, zona metropolitană având 6,1 milioane locuitori. Fondat în anul 1701, Belo Horizonte s-a modernizat după aceleaşi planuri urbanistice ca şi Washington-ul. Este supranumit şi "Oraşul grădinilor", pentru că dispune de foarte multe spaţii verzi, printre care se pot regăsi atât biserici şi catedrale impresionante, piaţete, muzee, universităţi, dar şi center de afaceri şi zgârie-nori.

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Rezultate Liga I, partidele de sâmbătă

Gloria Bistriţa - FC Timişoara 0-1
Poli Iaşi - Unirea Urziceni 0-2
FC Vaslui - FC Braşov 0-1
CFR Cluj - Oţelul Galaţi 1-1