luni, 3 septembrie 2012
Bogdan Banu a trecut cu bine de testele fizice la cursul intensiv de la București
După cum v-am anunțat deja, arbitrul asistent ploieștean Bogdan Banu (foto) participă în aceste zile la un curs intensiv pentru arbitri asistenți din ligile a treia și a patra. Singurul prahovean invitat de CCA la aceste cursuri, Bogdan Banu a trecut astăzi peste probele fizice cu brio. ”Astăzi au fost testele fizice și eu spun că m-am comportat bine. Au fost trei serii de teste fizice, dar s-a început cu noi cei din lotul Ligii a III-a. La probele de viteză am scos timpi buni - 5.06 secunde la primele trei, 5.11 secunde, al următoarele două și 5.20 la ultima, în vreme ce la mini-Cooper am alergat 2.180 metri. Atmosfera este una bună în cadrul acestui curs, din partea Comisiei Centrale fiind prezenți Alexandru Deaconu, Nicolae Grigorescu, Silviu Bogdan, Florin Verigeanu, Victor Berbecaru, Cornel Sorescu și alții. Au fost și colegi care nu au reușit să treacă de aceste probe fizice și au fost trimiși acasă, dar acum atenția mea se îndreaptă spre ziua de mâine, atunci când vor fi lecții teoretice”.
Etichete:
alexandru deaconu,
arbitri,
fotbal,
nicolae grigorescu,
prahova
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu