marți, 24 februarie 2009

Milano - "Giuseppe Meaza" San Siro

"Giuseppe Meaza" San Siro
Unul dintre cele mai faimoase stadioane ale Italiei, "Giuseppe Meaza" este situat în cartierul San Siro din Milano. Construit în anul 1925, a fost inaugurat la 19 septembrie 1926. Ulterior, stadionul a primit numele celebrului jucător milanez din anii '30 - '40. Aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu două dintre formaţiile importante din Il Calcio - AC Milan şi Internazionale Milano. Are o capacitate de 80.018 locuri, care sunt amplasate pe trei etaje. Stadionul a găzduit meciuri de la Campionatul Mondial din 1990, iar în această seară va găzdui partida Internaţionale Milano - Manchester United, contând pentru Champions League.
Milano
Milano este unul dintre cele mai importante oraşe din nordul Italiei, din regiunea Lombardia. În anul 1906 a găzduit expoziţia universală, municipalitatea declarându-şi disponibilitatea pentru a repeta experienţa în anul 2015. Milano este unul dintre cele mai cunoscute centre ale lumii modei, dar şi ale cumpărăturilor. Galeria Vittorio Emanuele II şi Piaţa Domului, sunt două repere sacre pentru fanii cumpărăturilor, fiind mai importante pentru mulţi decât mult mai faimosul Dom din Milano. Ca să nu mai vorbim de Scala... Biserica "Santa Maria delle Grazie", unde se află celebra lucrare a lui Leonardo da Vinci "Cina cea de taină", a fost înscrisă în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

luni, 23 februarie 2009

FRF a modificat unele date din calendarul competiţional

Comitetul Executiv al FRF de luni dimineaţă a decis modificarea unor date din cadrul programului competiţional intern la nivelul Ligii I şi Cupei României.
Noile date de disputare a returului Ligii I sunt următoarele:
28 februarie - etapa a 18-a; 7 martie - etapa a 19-a; 14 martie - etapa a 20-a; 21 martie - etapa a 21-a; 4 aprilie - etapa a 22-a; 8 aprilie - etapa a 23-a; 11 aprilie - etapa a 24-a; 18 aprilie - etapa a 25-a; 22 aprilie - etapa a 26-a; 25 aprilie - etapa a 27-a; 2 mai - etapa a 28-a; 6 mai - etapa a 29-a; 9 mai - etapa a 30-a; 16 mai - etapa a 31-a; 23 mai - etapa a 32-a; 30 mai - etapa a 33-a; 10 iunie - etapa a 34-a.
Sferturile de finală ale Cupei României se vor disputa, conform programării iniţiale, la data de 15 aprilie. Semifinalele sunt programate în ziua de 29 aprilie (în loc de 6 mai), finala urmând să se joace pe 13 iunie (în loc de 17 iunie).

UEFA a stabilit oficialii partidelor de miercuri din Champions League

Forul continental a stabilit oficialii celor patrru partide care se dispută miercuri în Champions League. Printre ei se află şi un român...
Real Madrid - Liverpool
Roberto Rosetti - Paolo Calcagno, Cristiano Copelli - Nicola Rizolli (Italia), delegat UEFA Ion Angelo Lupescu (România), observator pentru arbitri Horst Brummeier (Austria)
Chelsea - Juventus
Olegario Benquerenca - Jose Cardinal, Bertino Miranda - Bruno Miguel Duarte Paixao (Portugalia), Harry Bean (Olanda), Manuel Lopez Fernandez (Spania)
Villareal - Panathinaikos
Konrad Plautz - Bernhard Zauner, Andreas Fellinger - Robert Schörgenhofer (Austria), Dennis Cruise (Irlanda), Alfredo Trentalange (Italia)
Sporting Lisabona - Bayern Munchen
Bertrand Layec - David Benech, Michael Annonier - Damien Ledentu (Franţa), Jim Stjerne Hansen (Danemarca), Rodger Gifford (Ţara Galilor)

Paris - "Stade de France"

"Stade de France"
Construit în suburbia pariziană St. Dennis, "Stade de France" este nu numai cel mai nou, dar şi cel mai mare stadion francez. Construit pentru Campionatul Mondial găzduit de Franţa în anul 1998, stadionul a costat 285 milioane euro şi are o capacitate de 80.000 locuri. A găzduit finala Cupei Mondiale din 1998, dar şi numeroase finale ale competiţiilor europene intercluburi, precum şi mai multe partide de pe teren propriu ale naţionalei "Cocoşului galic". Clasificat de forul continental la 5 stele, arena pariziană are o arhitectură aparte, fiind o adevărată emblemă pentru arhitectura de gen.
Paris
Despre Paris se poate vorbi şi scrie mult. Dar - aşa cum am mai spus-o - Parisul pentru a fi înţeles cu adevărat trebuie simţit. Sunt câteva repere fundamentale pentru capitala Franţei. În afara unei croaziere pe Sena, Parisul vă oferă posibilitatea să urcaţi într-o grămadă de locuri - Turnul Eiffel, poate cel mai celebru dintre ele, dar şi mai puţin cunoscutele, dar la fel de impresionantele - Arcul de Triumf, Sacre Coeur sau Turnul Montparnasse ori Grand Arche din cartierul La Defense. În fiecare dintre aceste locuri, Parisul se dezvăluie într-o altă lumină, la fel ca o mare capodoperă la care descoperi mereu ceva nou, oricât de mult ai cunoaşte-o sau ai privi-o.

duminică, 22 februarie 2009

Arbitri din lotul judeţean, la probe

După ce arbitri din loturile republicane au trecut de probele fizice şi teoretice dinaintea fiecărui nou sezon, a venit şi rândul arbitrilor din loturile judeţene. Astfel, cei din Liga A vor susţine probele sâmbătă, 28 februarie, urmând ca a doua zi să arbitreze deja partidele din cadrul fazei judeţene a Cupei României. Iar în timp cei vor arbitra, colegii lor din loturile Ligii B şi C judeţene vor susţine şi ei probele fizice, urmând ca după încă o săptămână să reînceapă şi meciurile de campionat.

Luni seară, din nou meci cu Rădoi

Luni seară, de la ora 19.00, sport.ro va transmite un nou meci al echipei antrenate de Cosmin Olăroiu, la care activează şi Mirel Rădoi, este vorba de Al Hilal. Adversarul formaţiei antrenate de fostul stelist şi bancar este formaţia Al Nasr, unde evoluează un alt fost echipier al Stelei, Elton.

Luni se decide dacă se amână returul Ligii I

Luni de la ora 10.00 este programată la Casa Fotbalului din Bucureşti o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF. Ordinea de zi este extrem de bogată, cu multe subiecte, inclusiv aprobarea unor modificări în programul competiţional al Ligii I şi al Cupei României. Astfel, este posibil să se ia în discuţie inclusiv propunerea unor conducători de amânare a primelor meciuri din Liga I. O decizie definitivă se va lua luni, dar sunt puţine şanse ca returul să fie amânat.

Amicale... amicale...

Duminică, pe stadionul din Floreşti au avut loc două partide amicale.
În primul joc, de la ora 11.00, CS Floreşti a învins pe Triumf Stoieneşti cu scorul de 7-2, după ce oaspeţii au condus la un moment dat cu 2-0.
Apoi, de la ora 13.00, a urmat jocul Intersport Călineşti - Petrolul Teleajen 0 - 4, cu două reprize distincte pentru fiecare formaţie, dar în care au marcat numai oaspeţii.
Cele două partide au fost arbitrate de Mihai Amorăriţei, Răzvan Ioana şi Ştefan Călăraşu, Amorăriţei arbitrând la centru prima partidă, iar Răzvan Ioana pe cea de-a doua.
Tot în acest wek-end au mai avut loc câteva partide amicale, încheiate cu următoarele rezultate:
Conpet Ploieşti - Tricolorul Breaza 3-3
Petrolistul Boldeşti - Petrolul 95 Ploieşti 3-0
Chimia Brazi - Petrolul Ploieşti (juniori) 6-0

UEFA a stabilit oficialii partidelor de marţi din Champions League

Forul continental a dat publicităţii numele arbitrilor şi observatorilor la partidele de marţi din cadrul Ligii Campionilor.
Atletico Madrid - FC Porto
Howard Webb - Peter Kirkup, Micheal Mullarkey - Martin Atkinson (Anglia), Jacques Antenen (Elveţia) delegat UEFA, Zoran Petrovic (Serbia), observator pentru arbitri
Lyon - CF Barcelona
Wolfgang Stark - Jan Hendrik Salver, Mike Pickel - Markus Schmidt (Germania), Ellert Schram (Islanda), Vaclav Krondl (Cehia)
Arsenal - AS Roma
Claus Bo Larsen - Henrik Sonderby, Anders Norrestrand - Nicolai Volquartz (Danemarca), Sofoklis Pilavios (Grecia), Francesco Bianchi (Elveţia)
Internazionale Milano - Manchester United
Luis Medina Cantalejo - Jesus Calvo Guadamuro, Jose Manuel Fernandez Miranda - Alfonso Perez Burrull (Spania), Gerhard Kapl (Austria), Christer Fallstrom (Suedia)

Split - "Poljud Stadion"

"Poljud Stadion"
Arena pe care îşi desfăşoară partidele de pe teren propriu echipa Hajduk Split a fost inaugurată în anul 1979, de însuşi preşedintele de atunci al Iugoslaviei, Iosif Broz Tito, şi are o capacitate de 35.000 locuri. Este unul dintre cele mai frumoase stadioane din Croaţia. La momentul anunţării candidaturii comune a Croaţiei şi Ungariei pentru organizarea Campionatului European din anul 2012 se avea în vederea reconstrucţia acestei arene. Ar fi însemnat 90 milioane euro şi o extindere a capacităţii tribunelor până la 44.000 locuri. În această seară, pe această arenă va avea loc derby-ul Croaţiei, dintre Hajduk Split şi Dinamo Zagreb.
Split
Al doilea oraş ca mărime din Croaţia, după capitala Zagreb, Split este cel mai mare mare port şi cel mai important oraş de pe costa dalmată. Construcţia oraşului a început în anul 300, în vremea împăratului Diocleţian. De altfel, două dintre cele mai importante obiective ale Split-ului sunt Palatul lui Diocleţian şi Catedrala cu turn, ambele fiind înscrise în lisa patrimoniului mondial UNESCO din anul 1979.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Sporting Lisabona - Benfica Lisabona
3-2 (1-1)
Sâmbătă seară, ora 22.oo. Deşi sport1 anunţase că va transmite partida Nisa - Rennes din campionatul francez, am avut bucuria să constat că postul cu pricina transmite derby-ul capitalei lusitane, Sporting Lisabona - Benfica Lisabona.
Şi meciul a început frumos. Tare, cu intrări la limită, fiecare dorind să se impună în faţa adversarului direct, în vreme ce spectatorii de pe stadionul "Jose Alvalade" au creat o atmosferă fantastică. Yebda, de la Benfica, a fost avertizat încă din minutul 7, pentru o intrare mult prea în forţă. Scorul a fost deschis de gazde cu un şut senzaţional, fără preluare, direct la vinclu, semnat de Liedson, în minutul 11. Iar tribunele au erupt pur şi simplu. Postiga (Sporting) este şi el victima unei intrări în forţă şi este nevoit să părăsească terenul încă din minutul 27. Polga o comite în suprafaţa de pedeapsă şi se alege cu un cartonaş galben şi penalty. Clar, nu cum spunea unul dintre comentatorii postului sport1. Reyes transformă cu o siguranţă dezarmantă. Era minutul 37 şi Benfica egala. În minutul 41, Sporting ar fi trebuit să aibă parte de un penylty după un henţ clar, pe care arbitrul Benquerenca nu avea cum să nu-l vadă... Şi el se pregăteşte pentru Mondiale! Prima repriză se încheie cu un galben pentru Aimar (Benfica).
În minutul 47, Derlei, jucătorul introdus în locul lui Postiga, se descurcă între trei adversari şi-i aruncă din nou în extaz pe fanii săi. Că a luat şi un galben, pentru că şi-a scos tricoul, nici nu mai conta... Amorim de la Benfica a luat şi el un galben pentru un fault mai tare, în minutul 61. Şase minute mai târziu şi Rochenbach (Sporting) a primit un cartonaş galben. Jocul se înăspreşte, iar Reyes (Benfica) primeşte şi el cartonaşul galben, după ce Sporting a trimis mingea în bară. Era minutul 76... După numai un minut, Sidnei (Benfica) încasează şi el un galben. Liedson înscrie din nou în minutul 82, cu o frumoasă lovitură de cap, iar meciul - practic - se încheiase. Chiar dacă Oscar Cardoso a redus din diferenţă, tot printr-o lovitură de cap, chiar în minutul 90.
Un meci frumos, un derby adevărat...

Amical la Băneşti

AS Băneşti - Petrolul Băicoi 3-1 (1-0)
Sâmbătă, de la ora 11.00, la Băneşti, a avut loc partida amicală dintre AS Băneşti şi Petrolul Băicoi. Gazdele au dominat partida, deschizând scorul în minutul 15 prin Andrei Iancu. Pentru oaspeţi a reuşit egalarea Adrian Petre (min. 60), pentru ca în ultimul sfert de oră băneştenii să se desprindă decisiv, prin golurile marcate de antrenorul-jucător Florin Cristache (min. 75) şi Gabriel Gorgan (89). Partida a fost arbitrată de câmpineanul Ştefan Călăraşu.

Lisabona - "Jose Alvalade"

"Jose Alvalade"
Este stadionul unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu clubul Sporting Lisabona. Nu este cel mai mare stadion din capitala Portugaliei, dar este impreionant atât prin arhitectura sa, cât şi prin facilităţile oferite, fiind unul dintre stadioanele cotate de UEFA la 5 stele. A costat 89 de milioane de dolari şi a fost inaugurat la 6 august 2003, fiind realizat special pentru turneul final al Campionatului European găzduit de Portugalia în anul 2004, atunci când aici a avut loc semifinala Portugalia - Olanda. Este printre puţinele stadioane, care au o caracteristică aparte. Temându-se că nu vor fi pline toate stadioanele, organizatorii s-au gândit ca scaunele de pe "Jose Alvalade" să nu fie două alăturate de aceeaşi culoare, astfel încât se crează o iluzie optică şi indiferent de numărul spectactorilor, ai senzaţia că stadionul este populat. În 2005, tot aici a avut loc finala Cupei UEFA dintre Sporting Lisabona şi ŢSKA Moscova.
Lisabona
Amplasată pe coasta de vest a Portugaliei, la vârsarea râului Tejo în Oceanul Atlantic, Lisabona este una dintre cele mai călduroase capitale europene. Lisabona este încărcată de istorie şi are numeroase monumente şi obiective care să ateste istoria sa milenară. Castelul Sao Jorge, Catedrala Santa Maria Maior, sunt numai câteva dintre acestea, alături de Mănăstirea Jeronimos şi Turnul Belem, ambele incluse din anul 1983 în patrimoniul mondial UNESCO.

vineri, 20 februarie 2009

Meciuri interesante sâmbătă şi duminică

Sâmbătă şi duminică au loc o serie de partide interesante în mai multe campionate ale Europei. Vă propun o scurtă prezentare a acestora.
Belgrad: Partizan - Steaua Roşie Belgrad, sâmbătă, ora 14.00 (ora României)
Derby-ul Serbiei opune locurile 1 şi 3 din clasamentul la zi al acestei ţări. Este binecunoscut temperamentul sârbilor - brazilienii Europei -, iar atmosfera creată de spectatori la aceste partide este entuziasmantă. La ora meciului la Belgrad este posibil să ningă, iar temperatura va fi în jur de 2 grade.
Aberdeen: Aberdeen - Dundee United, sâmbătă, ora 17.00
Cele două echipe scoţiene sunt eclipsate puternic în ultimii ani de supremaţia formaţiilor din Glasgow - Rangers şi Celtic. Totuşi, sunt două dintre echipele de tradiţie, cu o istorie bogată în Scoţia. Acum, cele două formaţii ocupă locurile 5 şi 4 în clasament, departe de orice pretenţii la titlul naţional. Partida va fi condusă de arbitrul William Collum, un cavaler al fluierului de 30 de ani, aflat pe lista FIFA din anul 2006. La ora partidei, la Aberdeen sunt prognozate 9 grade şi sunt condiţii mari de ploaie.
Glasgow: Rangers - Kilmarnock, sâmbătă, ora 17.00
O partidă de 1 solist pentru pariori, în condiţiile în care se întâlnesc ocupantele locurilor 2 şi 9. Atmosfera deosebită creată de fanii scoţieni asigură un spectacol deosebit, cel puţin în tribune. Întâlnirea de pe "Ibrox Park" va fi condusă de Brian Winter, un arbitru care nu este posesor al ecusonului FIFA. La fel ca şi la partida de la Aberdeen, prognoza meteorologică indică o temperatură de 9 grade şi condiţii mari de ploaie. Partida va fi transmisă în direct de sport1.
Atena: Panathinaikos - Panionios, sâmbătă, ora 19.00
Partida de la Atena are un favorit cert, formaţia gazdă. Calculul hârtiei arată acest lucru, dacă ţinem cont de faptul că Panathinaikos ocupă locul 2, în vreme ce Panionios locul 7. Partida va fi arbitrată de Kyros Vassaras, cel mai titrat arbitru grec, care are 43 de ani, se află pe lista FIFA din anul 1998, dar nu se mai află "în cărţi" pentru Mondialul din Africa de Sud. Vassaras ar trebui să fluiere şi partida de la Constanţa dintre România şi Serbia, dar la susţinerea probelor fizice de la Malaga, grecul a avut probleme similare celor lui Tudor, iar dacă pe 4 martie, la Nisa, nu va trece probele fizice fără probleme, el va fi schimbat. La ora jocului sunt prognozate 5 grade şi cer senin. Partida va fi transmisă în direct de sport1.
Lisabona: Sporting - Benfica Lisabona, sâmbătă, ora 22.00
Poate cel mai interesant meci din acest week-end, cel de pe "Jose Alvalade", aduce faţă în faţă ocupantele locurilor 4 şi 2, cele mai titrate echipe ale capitalei lusitane. Se anunţă un meci deosebit, care va fi arbitrat de Olegario Benquerenca, un arbitru de 40 de ani, aflat pe lista FIFA din anul 2001, care este în lotul lărgit pentru Mondiale. Meteorologii anunţă la ora meciului o temperatură de 12 grade şi un cer senin.
Nisa: Nisa - Rennes, sâmbătă, ora 22.00
Un meci de mijlocul clasamentului, pe care sport1 preferă să-l transmită în locul derby-ului din Portugalia. Gazdele se află pe locul 8, în vreme ce fosta echipă a lui Ladislau Boloni este pe poziţia a şaptea. Chiar dacă este un meci de mijlocul clasamentului, a fost delegat un arbitru experimentat, este vorba de Laurent Duhamel, un arbitru de 41 de ani, aflat pe lista FIFA din anul 1998. La Nisa sunt prognozate 7 grade, iar cerul se anuţă a fi senin.
Split: Kajduk - Dinamo Zagreb, duminică, ora 21.15
Derby-ul Croaţiei are loc pe malul Adriaticii, la Split. Este un adevărat derby, confruntându-se primele două locuri din clasament, oaspeţii fiind cei care ocupă fotoliul de lider. Iar la un aşa derby nu putea arbitra decât cel mai bun arbitru al Croaţiei, Ivan Bebek. Are 32 de ani şi este din anul 2003 pe lista FIFA, fiind inclus în lotul lărgit pentru Mondiale. La ora jocului, la Split, se anunţă un cer noros, iar temperatura va fi în jur de 1 grad.

Unirea a ieşit din cantonament cu o victorie

Unirea Câmpina - Interport Călineşti 3-2 (2-1)
Vineri după-amiază, pe stadionul "Rafinăriei", pe un frig năprasnic, Unirea a susţinut ultimul joc de pregătire dinaintea debutului oficial în anul 2009. La ieşirea din cantonament, Unirea Câmpina a întâlnit formaţia Intersport Călineşti, care activează în Liga B Prahova. Unirea s-a impus la limită, cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Ţigănuş (penalty), Cârstei şi Vane.
Antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au mizat pe: Păpuşoiu - Gratie, Basma, Neagu, Cârstei - Coman, Ţigănuş, Brânzea, Burlacu - Vane, Ungureanu. Au mai jucat: Cosmineanu - Flaidăr, Nichifor, Plăvache, Cazan, Constantinescu, Fl. Stoica.

Viena - "Ernst Happel" Prater

"Ernst Happel" Prater
"Ernst Happel" Prater din Viena este cel mai mare stadion al Austriei şi locul unde se desfăşoară de obicei meciurile echipei naţionale. A fost construit între 1929 şi 1931, fiind renovat în 1986. Are o capacitate de 53.008 locuri şi este unul dintre stadioanele de cinci stele clasificate de UEFA. De altfel, de-a lungul vremii aici au avut loc numeroase partide extrem de importante. De la mai multe finale ale competiţiilor europene interlcuburi, ultima fiind AC Milan - Ajax, în 1995, cu Ion Crăciunescu la centru, şi până la finala Campionatului European de anul trecut. În afara unor concerte şi a activităţilor sportive, în timpul celui de-al doilea război mondial, arena vieneză a fost loc de detenţie pentru prizonieri, înainte de a ajunge în lagărele de concentrare. Stadionul este situat în superbul parc Prater, fost domeniu de vânătoare al familiei regale, şi unul dintre cele mai frumoase, dar şi vaste, parcuri din lume.
Viena
Capitala Austriei, dar şi a valsului, unul dintre cele mai celebre oraşe ale Europei, Viena are multe de oferit celui care vrea şi are răbdarea s-o descopere dincolo de goana bifării obiectivelor turistice. O plimbare pe Ringstrasse, mai ales după lăsarea serii, este o adevărată încântare, Stephansdom, Palatul Hofburg, Albertina, Opera, pasajele pietonale, sediul Primăriei, Karlskirche, sunt numai câteva dintre punctele care nu trebuie ratate. În plus, Palatul Schonbrunn sau Turnul Dunării merită toţi banii. Iar dacă nu ai văzut şi Praterul, înseamnă că ai fost degeaba la Viena...

joi, 19 februarie 2009

Fiorentina - Ajax n-a strălucit...

Fiorentina - Ajax Amsterdam se anunţa a fi capul de afiş al partidelor tur din această fază a Cupei UEFA. Echipa antrenată de Marco Van Basten a ştiut să se apere şi să accepte cu calm dominarea italienilor. Până în minutul 60 atunci când Bakircioglu a înscris cu un şut frumos care a lovit şi transversala.
Jocul nu a fost rău, dar nici nu a strălucit... A fost un joc interesant, dar nu un spectacol... Adrian Mutu n-a jucat rău, s-a forţat, dar n-a reuşit să înscrie... Nici arbitrajul n-a fost rău, dar a strălucit doar prin gelul din părul arbitrului spaniol Muniz Fernandez... Şi cam atât! Puţin, prea puţin...

Rezultatele meciurilor de joi din Cupa UEFA

Joi seară s-au desfăşurat ultimele meciuri tur din "16"-imilor Cupei UEFA.
Iată rezultatele şi marcatorii:
Lech Poznan - Udinese 2-2 (Rengifo 81, Arboleda 84 - Quagliarella 50, Arboleda 55 autogol)
Şahtior Doneţk - Tottenham Hotspur 2-0 (Selezniov 78, Jadson 88)
FC Copenhaga - Manchester City 2-2 (Almeida 56, Vingaard 90 - Onuoha 30, Ireland 61)
Fiorentina - Ajax Amsterdam 0-1 (Bakircioglu 60)
Olympique Marseille - Twente Enschede 0-1 (Arnautovic 23)

Olăroiu şi Rădoi, învingători lângă Mecca

Joi seara, la concurenţă cu unele partide din Cupa UEFA, sport.ro a transmis partida dintre Al Wehdah şi Al Hilal, aceasta din urmă fiind echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, la care a jucat toate cele 90 de minute şi Mirel Rădoi. Partida s-a jucat la doi paşi de Mecca, unul dintre simbolurile acestei lumi. Partida a contat pentru sferturile de finală ale Cupei Prinţului. Rădoi a jucat întreaga partidă, golul formaţiei sale fiind marcat de Hawsawi, în minutul 39. Pe 23 februarie, Al Hilala va întâlni în semifinalele acestei competiţii învingătoarea dintre Al Hazm şi Al Ittihad.

Câmpina are nevoie de o sală polivalentă

"Din păcate, nu avem o sală polivalentă în Câmpina, unde să putem organiza nu numai competiţii sportive, dar şi concerte, la care să poată intra câteva mii de câmpineni". Afirmaţia aparţine preşedintelui Comisiei pentru Sport din Consiliul Local Câmpina, Jenica Tabacu. O afirmaţie perfect adevărată, dar - şi o spun cu părere de rău - nici unul dintre aleşii locali din ultimii 20 de ani, nici măcar autoarea frazei din începutul acestui material, nu au făcut nimic pentru ca municipiul Câmpina să aibă o sală polivalentă.
Mulţi susţin că nu există spaţiul necesar... Alţii, chiar dintre consilieri, susţin că nu este nevoie de o sală de sport în Câmpina... Cum să se dezvolte sportul în general, iar sporturile de echipă, în special, fără a avea baza necesară? Cum să-i atragi pe copii?
În opinia mea Câmpina ar putea avea o şansă enormă. De care chiar s-a discutat la un moment dat atunci când ministrul sportului era Georgiu Gingăraş. Este vorba de imensul spaţiu de la Căminul Grupului Şcolar Petrol. Aici există un teren de fotbal, cu vestiare şi un pic de tribună, care ar putea fi mai bine amenajate. Tot aici, în locul fostelor terenuri de handbal şi volei, urmează să se facă un bazin de înot didactic. Există şi o sală de atletism, transformată dintr-un vechi atelier şcoală, care ar mai avea nevoie de ceva investiţii... Există şi posibilitatea realizării unor modernizări la corpul principal de clădire, care s-ar putea transforma într-un motel. Aici există şi spaţiul necesar pentru realizarea unei săli polivalente, cu măcar 1.500 - 2.000 de locuri.
Care ar fi avantajele? Acest complex s-ar transforma într-un adevărat campus sportiv, care ar urma să cuprindă o sală polivalentă, un teren de fotbal, o sală de atletism, un bazin de înot şi, nu în ultimul rând, un motel, eventual, cu posibilităţi de masă, dar şi de refacere. Astfel, complexul care acum arată jalnic, s-ar putea transforma într-o emblemă nu numai a Câmpinei, poate chiar a întregului judeţ. În plus, apropierea georgrafică a Câmpinei de Ploieşti şi Bucureşti ar putea determina programarea în acest viitor campus a mai multor competiţii sau activităţi, la care ar putea participa loturi naţionale sau olimpice. Recent, a avut loc la Câmpina, într-o sală improprie unui asemenea eveniment, un meci demonstrativ la care au participat componenţii echipei naţionale a artiştilor, iar ca invitat special Miodrag Belodedici, singurul român câştigător a două Cupe ale Campionilor Europeni, predecesoarea Champions League. Dacă am fi avut o sală polivalentă... Ar exista şi posibilitatea organizării în această sală a unor concerte... Şi câte şi mai câte...
Cât costă o asemenea investiţie? Cred eu că mult mai puţin decât miliardele şi miliardele de lei - mai vechi sau mai noi - ori chiar de euro, pe care administraţia locală îi cheltuie mai mult aiurea pe tot felul de prostii... De la sporuri, la maşini, de la concursuri de frumuseţe, la plombări de drumuri, care trebuie peticite iar şi iar, mereu în aceleaşi locuri, de către aceiaşi şmecheri, pe bani grei din buzunarul meu, al tău, al nostru...
Mai gândiţi-vă, stimaţi aleşi locali! Poate aşa veţi putea realiza ceva într-adevăr util pentru Câmpina! Aveţi şansa de a intra în istoria urbei! De voi depinde...