Observatorul partidei CSM Câmpina - CS Ceptura a fost ploieşteanul Mihai Ion. Nici nu se aşezase bine la tribuna oficială când i s-a alăturat Constantin Miclea, din Buşteni. După un schimb scurt de replici, cei doi au părăsit oficiala, au escaladat un gard
pentru a ajunge de la oficială direct în tribuna a doua a stadionului "Poiana", iar după câteva minute, Miclea a părăsit şi zona respectivă, ducându-se, singur de această dată, undeva în dreapta tribunei oficiale, unde părea că supraveghează mai atent jocul la ofsaid al oaspeţilor, pe "mâna" asistentului Alexandru Chivu. Ca un făcut, după ce Miclea s-a mutat nu a mai fost nici o fază dubioasă în zona respectivă, astfel că Miclea a revenit din nou lângă observatorul Mihai Ion. Şi tot aşa, pe aproape întreaga durată a meciului, ca un adevărat argint viu. Imediat după meci a avut o scurtă discuţie în cabina arbitrilor, apoi s-a suit în Nissan-ul său negru şi a părăsit arena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu