luni, 4 iulie 2011

Minifotbalul românesc şi-a desemnat campionii

Organizat în perioada 1-3 iulie, Turneul Final al Campionatul Naţional de Minifotbal–JOMA, ediţia a V-a, sub egida Federaţiei de Minifotbal din România, şi-a desemnat în urma unui real maraton minifotbalistic campionii ediţiei 2010-2011.

Echipa Consiliului Judeţean Buzău a reuşit să încheie hegemonia ieşeană in minifotbalul românesc. După o finală viu disputată, în care buzoienii au dovedit încă o dată excelente calităţi tehnice şi de coeziune, Consiliul Judeţean a reuşit să treacă de campioana en-titre, Magic Difpress Iaşi cu scorul de 2-1, după executarea loviturilor de departajare. În timpul regulamentar de joc, scorul a fost deschis de buzoieni prin Romeo Stan, ieşenii reuşind, ca de fiecare dată în ultimele trei finale naţionale pe care le-au disputat şi câştigat, să egaleze în ultimul minut de joc. De data aceasta, Magicianul care a reuşit să readucă speranţele în inimile moldovenilor s-a numit Narcis Cataramă.
Zeiţa Fortuna nu a mai stat, însă, alături de Magic atunci când s-au executat loviturile de departajare. Dacă Dukadam a apărat patru penalty-uri la Sevilla, Ionuţ Popa, portarul buzoienilor, a apărat toate cele trei lovituri de departajare, câştigând astfel pentru echipa sa cel mai râvnit trofeu din minifotbalul românesc, după ce în 2007 aceeaşi echipă juca finala pe care o pierdea însă în faţa celor de la Macrogroup Zalău. Medaliile de bronz au mers la Railex Suceava care s-a impus în faţa campioanei Iaşiului din această ediţie de campionat, Terramold. Locul ocupat de Railex Suceava este cu atât mai important cu cât se află la prima participare la nivel naţional. Una dintre favoritele acestei ediţii de campionat, echipa gazdă, Mav Glissando Timişoara a trebuit să se declare învinsă chiar în faţa a peste cinci sute de spectatori în meciul din sferturile de finală jucat împotriva chiar a campioanei acestei ediţii, Consiliul Judeţean Buzău.
Turneul final s-a bucurat şi de interes din afara ţării noastre. Pe toată durata competiţiei s-au aflat la Timişoara la invitaţia Federaţiei de Minifotbal din România şi reprezentanţii federaţiilor de minifotbal din Cehia, Filip Juda, şi respectiv din Slovacia, Josef Vaclav, cărora li s-a confirmat încă o dată nivelul ridicat al acestui sport în România, după ce în urmă cu mai puţin de 1 an, echipa naţională de minifotbal a României câştiga la Bratislava titlul de campioană europeană.
„Minifotbalul se află pe un trend ascendent, atât prin prisma rezultatelor înregistrate, cât şi a nivelului jucătorilor de minifotbal care au reprezentat campionatele locale, dar şi a numărului impresionant de spectatori care au luat parte alături de noi în aceste zile pline de minifotbal. Cât despre această ediţie de campionat naţional pot să exprim un punct de vedere comun al întregii conduceri a Federaţiei, şi anume că a fost cel mai ridicat nivel din ultimii 5 ani. În toamna acestui an vom demara campionate locale de minifotbal în alte 6-7 judeţe ale ţării, dorind să oferim astfel posibilitatea cât mai multor amatori de minifotbal să ia parte la aceste competiţii si să trăiască la intensitate maximă plăcerea de a juca în propria lor competiţie”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România.
În toamna acestui an forul minifotbalistic din România pregăteşte organizarea primei ediţii a Supercupei României la Minifotbal, eveniment care va aduce faţă în faţă câştigătoarea din acest an a Cupei României la Minifotbal, AS WMT Giroc Timişoara, şi proaspăta campioană naţională, Consiliul Judeţean Buzău. Pe lângă acest nou eveniment, mult aşteptat, al minifotbalului, preşedintele Răzvan Burleanu ne-a declarat că doreşte tot în toamna acestui an ca România să fie gazda Campionatului European de Minifotbal, decizie pe care o vom cunoaşte chiar în această vară.
Turneul Final al Campionatului de Minifotbal a avut loc în perioada 1-3 iulie, la Timişoara şi a adus la start 24 de echipe campioane din 36 de campionate de minifotbal desfăşurate la nivel local sub egida Federaţiei de Minifotbal din România: Lin & Ema Alba Iulia, Naţionala Artiştilor Bucureşti, Grafit Soccer Invest Bacău, FC Amicii Baia Mare, Vulturii Bistriţa, S.S. Becko Braşov, Consiliul Judeţean Buzău, Radical Craiova, Avantaje II Deva, Atletico Abcoz Galaţi, Galacticii Hunedoara, Magic Difpress Iaşi, Terramold Iaşi, Expo Granit Mediaş, Ekatrust Ploieşti, Oz Er Golden Roman, Roş Albaştrii Satu Mare, Cariocas Sibiu, Railex Suceava, Pandurii Târgu Mureş, Sport Klub Târgovişte, Mav Glissando Timişoara, Marix Tulcea şi Autoland Hosu Zalău.
Şi câteva imagini de la turneul final de la Timişoara:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu