În campionatele din Europa se dispută câteva partide interesante în zilele de sâmbătă şi duminică. Vă prezentăm câteva dintre acestea.
Fără a fi un derby în adevăratul sens al cuvântului, partida de pe "Stade du Ray" are toate şansele să fie un joc interesant, echilibrat constituindu-se în derby-ul Coastei de Azur. Nici una dintre cele două formaţii nu stă grozav în clasamentul Ligue 1, gazdele ocupând locul 8, iar AS Monaco, mai deunăzi în semifinalele Champions League, acum ocupă locul 15. Partida va fi arbitrată de Tony Chapron, un arbitru de 37 de ani, purtător al ecusonului FIFA. La ora partidei, la Nisa, se anunţă un cer parţial noros şi o temperatură de 6 grade.
Derby-ul capitalei Spaniei, opune pe "Santiago Bernabeu" ocupantele locurilor 2 şi 7. Cele două formaţii au obiective diferite, în vreme ce Realul speră să o ajungă pe Barcelona, Atletico se gândeşte să prindă un loc de Cupa UEFA. Oricum, indiferent de locurile ocupate în clasament, partidele dintre Real şi Atletico Madrid au fost întotdeauna extrem de disputate, pătimaşii suporteri ai celor două formaţii trecând de multe ori de limita fair-play-ului. Partida va fi arbitrată de David Fernandez Borbalan, un arbitru care nu se află pe lista arbitrilor internaţionali din Spania. La Madrid se anunţă o temperatură de 4 grade şi un cer parţial noros.
Derby-ul capitalei Piemontului a reprezentat dintotdeauna prilejul unor înfrunători tensionate, chiar dacă mai mereu echipierii de la Juventus au fost cei care s-au impus. Pentru fanii gazdelor de astăzi este cel mai important meci al întregului campionat, în multe situaţii ei declarându-se fericiţi dacă într-un sezon între favoriţii lor obţin o singură victorie, dar să fie în faţa concitadinilor, rivali de-o viaţă. Juventus pare favorită certă, ocupând locul 2, în vreme ce cealaltă formaţie din Torino se află abia pe locul 16. Partida va fi arbitrată de Stefano Farina, un arbitru de 47 de ani, purtător până acum doi al ecusonului FIFA, la care a trebuit să renunţe din motive de vârstă, după ce a arbitrtat Supercupa Europei din anul 2006. La Torino se anunţă un cer senin şi o temperatură de 4 grade.
Cele două formaţii se întâlnesc la interval de numai câteva zile, după ce miercuri, în Cupa Franţei, tot la Lille, gazdele au eliminat liderul al zi din Ligue1. În aceste condiţii, este evident că lyonezii vor să-şi ia revanşa în faţa formaţiei care ocupă locul 6 în campionatul condus autoritar de trupa din Lyon. Partida va fi condusă de Said Ennjimi, un arbitru FIFA în vârstă de 36 de ani. La Lille se anuţă un cer noros, dar o temperatură de 8 grade.
La fel ca în întâlnirea de la Lille şi cele două fruntaşe ale campionatului Greciei, ocupantele locurilor 2 şi 1 s-au întâlnit la mijlocul acestei săpătmâni în cadrul Cupei Greciei. Cu siguranţă, va fi un derby încins, suporterii din Salonic, dar şi cei din Pireu, contribuind în mare măsură la întregirea spectacolului din tren cu un adevărat recital în tribune. La ora partidei de duminică, al salonic, se anunţă o temperatură de 8 grade şi un cer parţial noros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu