
În privinţa fazelor incriminate, am anumite păreri... Eliminările pentru al doilea avertisment, care i se repoşează lui Lajos că nu le-a acordat, sunt corecte - Lajos a greşit. Dar, parcă prea mult socotim fazele separat de contextul jocului, strict cu cartea în mână... În privinţa loviturii de pedeapasă, spun sincer că eu dacă arbitram acest joc, nu aş fi acordat lovitură de pedeapsă. Faza a fost foarte rapidă, iar după părerea mea henţul lui Moţi nu este unul intenţionat. Deci, conform regulamentului, nu se sancţionează! Nici cu lovitură liberă directă, respectiv penalty, şi cu atât mai puţin cu eliminare. Lajos nu a avut nici noroc în acest meci, care nu l-a ajutat deloc... Am convingerea că dacă ar fi fost numai această fază, fără întreaga manieră şi fără celelalte faze reproşabile, Lajos ar fi fost absolvit. Şi-a făcut cu mâna lui... Dar, probabil, că s-a meritat! Lajos a ştiut ce face! La experienţa lui nu se poate ca toate greşelile să fi fost... neintenţionate. Dacă ar fi aşa, ar însemna că Lajos e un arbitru prost, iar toţi cei care l-au ţinut până acum în arbitraj - inclusiv Crăciunescu, unul dintre cei mai aprigi contestatari (deh, e în opoziţie!) au partea lor de vină. C-aşa-i sistemul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu