Incidente grave în Vinerea Mare la meciurile din Liga A Prahova. La unul dintre aceste meciuri, Voinţa Bălţeşti - CSO Plopeni, arbitrul câmpinean Mihai Amorăriţei a fost lovit de jucători ai formaţiei gazde, fiind nevoit să întrerupă jocul.
În minutul 82, la scorul de 1-2, la o cădere în suprafaţa de pedeapsă a oaspeţilor a jucătorului Bogdan Stăncioacă de la Voinţa Bălţeşti, Amorăriţei l-a sancţionat pe acesta pentru simulare cu indirectă şi cartonaş galben. Era al doilea şi, firesc, Amorăriţei a scos şi cartonaşul roşu. A fost momentul în care jucătorii dar şi spectatorii din Bălţeşti au luat foc. Fratele jucătorului eliminat, George Stăncioacă, jucător şi el, a venit în viteză şi l-a lovit cu pumnul în plină figură pe Amorăriţei. Pumnul a fost atât de puternic, încât arbitrul a căzut, fiind imediat înconjurat de jucători ai formaţiei gazdă, care l-au mai lovit în înghesuiala creată. Mai mult, pe teren au intrat şi spectatori, beneficiind şi de lipsa gardului împrejmuitor pe o porţiune însemnată, unul dintre aceştia lovindu-l cu bestialitate pe Amorăriţei.
Bineînţeles că s-a fluierat sfârşitul jocului, scandalul continuând şi la cabine. Ulterior, s-a ajuns la Poliţia Bălţeşti şi cu siguranţă se va ajunge şi în faţa instanţei, acolo unde arbitrul Mihai Amorăriţei îi va chema pe agresorii săi.
Bine ca dl Lica Crangasu face ligi ale AJF-urilor si tot viseaza la bani europeni! Cine a omologat taralau din Baltesti?!
RăspundețiȘtergereei se considera jucatori de fotbal:))))2 ani
RăspundețiȘtergerecapul sus, amor, mergem mai departe! fotbalul nu trebuie blamat pentru cativa derbedei, orice domeniu are handicapatii lui. oricum , nu-i lasa sa scape usor! trebuie sa plateasca in vreun fel pt ce au facut.emil.
RăspundețiȘtergeremai alexandru2010 u stii ce gazon si ce baza sportiva este in curs de modernizare la Baltesti??vezi de treaba bai baiatule si nu mai vb dc nu stii.domnul Amoraritei a arbitrat execrabil la acel meci dc vrei sa stii , eu unul chiar am fost la meci si daia vorbesc.aceasta echipa a gazdelor chiar merita macar 1 pct la cum a decurs meciul ,o echipa care nu-si merita locul din clasament,o echipa ambitioasa si cu , cativa jucatori buni, cu viziunea jocului.pacat de acest meci pe care acest divizionar C a reusit sa-si bata joc.de aceea se intampla ce s-a intamplat si ieri k sunteti promovati numai pe pile RUSINE AJF PRAHOVA,RUSINE DOMNULE AMORARITEI
RăspundețiȘtergeremai AMOR imi pare foarte rau pt u k om ce s-a intamplat la meci ,dar scuza-ma ca iti spun dar ai fost suborice critica.ai reusit sa ne elimini iar pe ne drept unul din cei mai buni jucatori ,ai reusit sa dai din nou foarte multe cartonase galbene cum de altfel ai facut si in meciul de cupa.ai reusit sa-ti bati joc de munca a 11 jucatori .pacat
RăspundețiȘtergereRUSINE CSO PLOPENI V-ATI FACUT DE RAS , IAR V-ATI DUS CU ARBITRII SA CASTIGATI.BV BALTESTI ATI JUCAT FOARTE BN ATI AVUT OCAZII DE A MARCA V-ATI ZBATUT ,CHIAR MERITATI VICTORIA DAR NU CU ASEMENEA MAGARII NU SE POATE FACE PERFORMANTA.DAIA SUNTEM UNDE SUNTEM K SE PROMOVEAZA NUMAI CU PILE SI RELATII.RUSINE
RăspundețiȘtergereeste o adevarata minciuna si rusine ce s-a scris mai sus.la baltesti este un gazon excelent poate unul din primele 5 din judetul nostru plus k si-au facut cabineunde va exista apa calda,sala de forta si multe altele acestea fiind in curs de finalizarecurs .cum nu exista gard imprejmuitor??nu va este putina rusine???domnilor mergeti pe alte stadioane din judet si faceti o comparatie ce gasiti acolo la baltesti si ce se gaseste in tot restul judetului. chiar am sa trimit poze la acest site
RăspundețiȘtergereniste nesimtiti,niste impertimenti, asa cv nu se face...dar se pare k la tara tot tarani raman,eu consider ca ar trebuie mai multi politai comunitari ,dar si de altfel oameni de ordine,si nu ar trebuii trecuta cu vederea acest fapt deoarece este pusa in pericol integritate unui arbitru sau a intregi brigazi dar si al echipei oaspete,amor este un baiat calculat eu cred in siguranta k amor a fost batut degeaba si zic sa nu ierte pe nimeni si domnilor de la ajf aceasta echipa trebuie desfiintata si jucatorii implicati sa nu mai aibe dreptul de a fi vrodata fotbalist ....bafta amor sa te faci bine cat mai repede ...
RăspundețiȘtergeresa te desfiinteze pe tine mai anonimule.aici se baga banii si se investeste ma dc nu stii.din retur chiar ne-am facut si echipa.la noi se joaca pe teren ma nu in culise .tocmai din acest motiv -sa intamplat ce s-a intamplat ieri . vino la baltesti sa vezi ce baza sportiva va fii in curand.domnul arbitru macar din bun simt putea arbitra corect (9 jucatori ai echipei sunt din campina) dar nesimtirea lui lasa de dorit.cum e posibil ca o echipa de pe locul 1 sa vina sa castige cu "japca" la "tara"cum spui u???ne-a umplut de cartonase din primul minut mai mult chiar am auzit k i-ar fii si amenintat pe jucatorii gazda k ii va elimina.toata brigada a fost jalnica ,golul 2 al oaspetilor fiind marcat dintr-o pozitie clara de ofsaid si multe alte intamplari pe tot parcursul jocului.amoraritei mergend numai intr-un singur sens .nu este posibil asa ceva.nu mai trimiteti si nu mai avansatii arbitrii neexperimentati domnilor de la ajf
RăspundețiȘtergereeste de regretat ce s-a intaplat cu amor.dar nu din cauza unuit tampit ,unui incult sa desfiinteze echipa.eu am jucat acolo in tur si am gasit oameni care vor sa investeasca vor sa ridice cabine ,am gasit un teren foarte bine intretinut si foarte bun.echipa nu prea aveau,dar am inteles k din retur au venit cativa jucatori.nu am avut probleme cu spectatorii,chiar a fost liniste sa zic asa tocmai de aceea ma mira ce am citit mai sus.
RăspundețiȘtergeream fost si eu la un meci la baltesti, in tur. se pune presiune pe arbitrii in timpul meciului...fara motiv. intai luati regulamentul, cititi, invatati.
RăspundețiȘtergereAMOR CAPUL SUS...SUNTEM ALATURI DE TINE SI TE SUSTINEM,...O INTREBARE PENTRU JUCATORII DIN BALTESTI.???DE CAND SUNTETI IN MASURA SA JUDECATI PRESTATIA UNUI ARBITRU??AVETI CALITATEA DE OBSERVATOR??SI A DOUA SE REFERA LA FAPTUL CA SE SPUNE CA VA EXISTA PE VIITOR O BAZA SPORTIVA FRUMOASA ACOLO LA BALTESTI...IMI PARE RAU PENTRU VOI BAIETI DAR TRAIM IN PREZENT NU II VIITOR SI AR TREBUI SA NE INTERESEZE CUM ARATA TERENUL "AZI" IN ZIUA MECIULUI NU PESTE 2-3 ANI CA FOTBALUL NU IL PUTEM JUCA IN VIITOR.SI REVENIND LA PRESTATIA LUI AMOR...DE CE A FOST APRECIAT DE TOATA LUMEA IAR ACUM CRITICAT DE O ECHIPA DE DERBEDEI???NUMAI ASA VA PUTETI FACE DREPTATE CU PUMNUL???...VIOLENTA E FOLOSITA DE CEI SLABI....DECI CUM RAMANE??..SI O ULTIMA CHESTIE,PENTRU CITITORII ACESTUI SITE...DACA AVETI OCAZIA URMARITI COMPORTAMENTUL CATORVA JUCATORI DE LA BALTESTI IN AFARA TERENULUI SI "MODELUL" CARE IL DAU EI SOCIETATII..APOI URMARITI SI COMPORTAMENTUL LUI AMOR SI SA VEDETI DIFERENTA...AMOR SUNTEM ALATURI DE TINE SI NU LASA CA FAPTASII SA SCAPE NEPEDESITII SI RAMAI CU CAPUL SUS.
RăspundețiȘtergereIn aceaste situatii se ajunge din pacate di datorita ajf-ului care omologheaza astfel de terenuri unde gardul imprejmuitor lipseste?daca ar fi fost gard si ar fi existat politie credeti ca s-ar mai fi ajuns ca spectatorii sa intre pe terenul de joc??o intrebare si catre conducerea ajf??de ce la mai spuneti observatorilor sa treaca in raportul de joc neregulile de la terenurile de joc daca voi insuti le omologati??
RăspundețiȘtergereInca traim in jungla, iar aceste fapte sunt eticheta unor salbatici idioti! Am curaj sa pun pariu ca toti tampitii care comenteaza aici sunt mai "documentati" in ale regulamentului decat arbitrii FIFA! Toti va pricepeti la fotbal, doar jucati in "Liga Fantastica.
RăspundețiȘtergereSunteti niste tarani penibili!
sa vina cei de la ajf prahova si sa constate in ce conditii se joaca la baltesti.exista gard ,exista un gazon in perfecta stare,mai nou primaria face eforturi foarte mari pt a termina si cabinele.dc trebuie sa vina toti care au fost promovati pe nedrept aici si sa faca legea??sa-si bata joc de jucatorii,de cei care investesc banii,care pun suflet,de spectatorii.???cand au mai fost probleme la baltesti???dc numai arbitrului amoraritei ii se intampla ???dc alti arbitrii nu au niciun fel de probleme si duc jocul la bun sfarsit??la acest lucru v-ati gandit??oare nu este o problema acest "fluieras"???chiar rog reprezentantii ajf-ului sa urmareasca in deaproape aceasta echipa care joaca numai pe teren nu cum fac altele (ex cso plopeni)
RăspundețiȘtergereBV AMOR AI MAI REUSIT SA FACI UN MECI PRAF.DIN NOU AI LUAT-O PE COSTUM.LA CAT MAI MULTE ITI DORESC.TE MAI ASTEPTAM LA BALTESTI.FORZZA BALTESTI
RăspundețiȘtergereBV AMOR.AI REUSIT SA MAI FACI DIN NOU UN MECI PRAF.SI CUM E MAI FRUMOS TI-AI LUAT-O DIN NOU PE COSTUM.ITI DORESC LA CAT MAI MULTE ;))DANUTZ CAMPINA
RăspundețiȘtergereMihai, trebuie sa treci peste. Trebuie. Arbitrajul presupune sacrificii, din pacate si asta e un sacrificiu. Si eu sunt arbitru de fotbal, am trecut prin ceva asemanator cu ce treci tu acum si nu e deloc usor. Dar trebuie sa revii si mai puternic, sa nu le dai satisfactie animalelor care au facut ce au facut. Facand putin haz de necaz, intre arbitri circula o vorba : daca nu ai fost batut, nu esti arbitru :) (bineinteles ca nu e adevarat..). Bafta si capul sus, nimic nu s-a schimbat.
RăspundețiȘtergeresunt un jucator al echipei din baltesti.vreau sa-i transmit lui amor k ne pare rau ce s-a intamplat .vreau sa mai transmit k cele mai sus nu sunt in totalitate adevarate si anume: avem gard imprejmuitor ,avem o suprafata aproape de foarte buna de joc,primaria a facut tot posibilul sa ne ridice o cladire destul de mare pt a ne putea schimba in conditii foarte bune,ne-au bagat apa calda pt dusuri(momentan nu sunt incheiate lucrarile).deasemeni vreau sa mai spun ca la baltesti nu au mai fost probleme de genul asta9 nu este "kosovo" si de aceea nu dorim si nu este corect ca din cauza unei persoane care nu este din cadrul echipei noastre cum s-a scris mai sus sa platim noi echipa si persoanele care de ceva vreme se strang in numar destul de mare la meciuri.acest gest este desigur incalificabil.echipa joaca numai pe teren si incercam din rasputeri sa evitam retrogradarea "corect" fara a ne ajuta "unii si altii".rusine celor de la plopeni care nu si-au jucat corect sansa ,care au apelat in disperare la ......oare de ce a fost necesar ca echipa din plopeni care se afla pe locul 1 al acestei serii sa apeleze la "fluierasii" la un joc cu o echipa micuta cum suntem noi????va spun eu:datorita rezultatelor destul de bune pe care le-am avut pana la meciul cu ei,punctele fiind obtinute pe merit si numai pe teren cu echipe bune chiar foarte bune al seriei noastre.jocul bun al echipei noastre a continuat si in meciul cu ei "liderul" incontestabil punandu-le chiar mari probleme mai ales dupa ce noi am egalat,dar a trebuit sa-si intre domnul arbitru in rol ,golul 2 al oaspetilor fiind marcat dupa foarte multe ratari ale noastre si dintr-o clara pozitie de ofsaid.dar asa se intampla cand esti "mic". sper ca cei de la ajf sa ia o masura corecta si rugam sa nu desfiinteze aceasta echipa.
RăspundețiȘtergerecum sa nu se desfinteze...am arbitrat si eu acolo si e jale,lucica ala din campina comenteaza tot meciul si mai si injura,..cum sa nu se desfinteze cand aici s-a vazut lipsa de organizare si actele huliganice pe care le faceti.SUNTEM CU TINE AMOR
RăspundețiȘtergereLa Baltesti e "ca la tara",multa lume necivilizata..prostie cat cuprinde,o echipa de huligani impreuna cu antrenorul si antrenorul secund...mai ales antrenorul secund BUZOIU SORIN.Probabil ca 5 ani de inactivitate le este suficient sa se mai civilizeze si ei sau poate ii desfinteaza ca si asa nu stiu cine vrea o echipa de huligani si antifotbalisti.Doamne ajuta!!!
RăspundețiȘtergeremulta muie la baltesti de aici de la ploiesti!!!
RăspundețiȘtergeresuntem cu tine amor.ramai cu fruntea sus
RăspundețiȘtergerenici nu stiu daca ar trebui sa ma bucure sau nu numarul mare de comentarii...
RăspundețiȘtergereii inteleg pe cei de la Baltesti ca desfasoara o serie de lucrari la... teren. e foarte bine. Dar, in mod normal si civilizat, pe perioada lucrarilor, trebuia sa jucati in alta parte, iar ajf-ul sa nu accepte sa se desfasoare meciuri aici pana nu este gata lucrarea.
In privinta oamenilor care produc astfel de incidente, solutia nu poate fi decat - INCHISOAREA!
In privinta spectatorului care a intrat (o fi fost numai unul!?), gazdele erau cele mai interesate sa preintampine un astfel de eveniment si sa-l dea pe mana politiei pe vinovat. Asta ca sa nu mai spun ca eu stiu ca respectivul merge cu echipa de juniori prin deplasare si i se spune "Doctorul". Asa ca...
Concluzie: cine greseste, plateste! Si imi permit sa ma si pronunt inaintea oricarei comisii - atata vreme cat sa se produc astfel de incidente, o astfel de echipa nu are ca cauta in esalonul de elita al fotbalului judetean. fiind totusi prima abatere, cel putin in ultimii ani, sanctiunile corect ar fi: excluderea definitiva din viata sportiva a jucatorului care a lovit arbitrul; suspendarea terenului din Baltesti pentru minim 6 etape; amenda de ordinul a minim 10-20 milioane lei vechi.
Parerea mea!
sunt jucator al echipei din baltesti si prieten cu amor de aceea vreau sa fac cateva remarci la cele scrise mai sus:chiar imi pare rau de mihai amor cum ii spunem noi dar nu meritam ca din cauza acelor doua persoane sa suferim toti.Alex ai dreptate ce ai scris mai sus cu suspendarea terenuluisi amenda pt club ,bn si excluderea jucatorului in cauza . exista gard imprejmuitor,la meciul cu cso au fost oameni de ordine (politia comunitara) k altfel nu se dadea drumul la joc logic nu??a scris o persoana mai sus k este k la tara, poi normal k doar ne aflam in liga judeteana ,oamnii sunt de la tara. nu cred k nu exista vreun teren sau vreun joc de fotbal unde arbitrii nu sunt injurati.iar k baza mai ales acum cu ridicarea cabinelor cred ca suntem printre primii din judet fara sa exagerez , ati vazut bn si voi pe ce terenuri si ce conditii sunt in alte parti.lary campina
RăspundețiȘtergerept lary - sunt perfect de acord cu tine... Un singur lucru nu ai raspuns. nu era mai corect ca pe perioada derularii lucrarilor sa jucati in alta parte? ajf-ul trebuia sa va impuna acest lucru!
RăspundețiȘtergeresunt din ceptura si aceasta echipa a baltestiului chiar mi-a placut. este o echipa ambitioasa cu cativa baieti buni cu stiinta jocului.la noi au jucat foarte bn nesperat chiar.aici au dat dovada de o echipa cuminte asezata bn in teren tocmai daia ma mira ce am auzit.oare numai jucatorii sau cel care l-a batut pe arbitru or fii de vina???domnul amoraritei chiar nu a gresit sau ceilalti 2??.cu respect danutz82
RăspundețiȘtergerept ce alex sa jucam in alta parte?? cladirea deja a fost ridicata si acoperita ,iar acum urmeaza sa inceapa lucrarile in interior.cel care l-a lovit pe amor a venit din afara terenului ,mai precis a sarit gardul si nu l-am observat in atata lume k iti dai seama k nu-l lasam atat eu cat nici ceilalti baieti sa-l loveasca.deci gard imprejmuitor exista singura parte unde nu este gard este unde s-a ridicat cladirea dar acolo nu au acces spectatorii pe nicio parte.deci cel care l-a lovit a venit de undeva din partea laterala a terenului sarind gardul. nu meritam noi k echipa sa fim exclusi .la noi se fac eforturi enorme ca echipa sa scape anul acesta stii bn k suntem f multi din campina.lary
RăspundețiȘtergerecred k si datorita rezultatelor care le-am avut de la inceputul returului unde nu am pierdut niciun meci ,chiar cu putin noroc puteam sa luam toate pct-le puse in joc cu echipe destul de bune numai pe teren sa zic asa i-a speriat pe cei de la plopeni si au apelat cred la alte tactici.nu vreau sa se supere amor pe mine dar si la meciul de cupa de la bucov ne-a acordat foarte multe cart chiar si rosu k si acum .oare numai noi jucatorii suntem vinovatii??nu mai spun k inaintea meciului o persoana cunoscuta ata de mine ,de tine si de amor m-a sunat si mi-a transmis k o sa avem parte de acelasi tratament ca si la meciul de cupa.oare dc???asta las la aprecierea ta.dc aveam nr tau de tel ti-as fii explicat mai multe si ai sa ne dai dreptate crede-ma .lary
RăspundețiȘtergerept lary - numerele mele de telefon sunt afisate pe acest blog
RăspundețiȘtergereSunt de acord ca echipa sa nu fie exclusa...dar din cate wstiu ei sunt recidivisti victima fiind acelasi Amoraritei...totusi terenul trebuie neaparat suspendat si as propune sa li se impuna o limita de km la care sa joace.Jucatorul care a lovit nu a dat dovada decat de lasitate deoarece stia ca arbitrul nu o sa riposteze...cat despre el sper sa fie exclus definitiv din viata sportiva...nu avem nevoie de asemenea huligani pe ternurile de fotbal!Cu respect Alex M
RăspundețiȘtergerelary ai fost si tu arbitru...daca ai fi patit ca amor ce ai fi facut?nu stiu de ce ti in brate echipa ca fiind nevinovata cand toata lumea stie cum se arbitreaza la baltesti...nu zice nimeni ca nu aveti echipa sau altele dar de ce nu spui si presiunea care o puneti pe arbitru ca dasta s-a si ajuns aici..de ce nu spui ce face lucica si compania in timpul meciului??iar pe buzoiu il considerati antrenor??ala e antrenor?antrenorul ar trebui sa fie un model pentru voi nu un betiv care injura si loveste...parerea mea ca ar trebui sa va desfiinteze.daca as fi fost in masura sa judec acest caz sanctiuniile ar fi fost urmatoarele...echipa excusa din campionat fara drept de inscriere 5 ani,jucatorul care l-a lovit pe amor exclus din viata sportiva la fel ca si antrenorul secund,toti jucatorii suspendati 2 ani din activitatea fotbalistica iar echipei in cauza o amenda de 5000 de lei...cred ca asta ar fi sanctiunea potrivita. degeaba trimiti 500 de comentarii cu anonim lary.nu rezolvi nimic,acu chiar ati intrecut grav masura,, si mai sunteti si recidivisti....rusineeee
RăspundețiȘtergeretipule anonim eu cand am trimis 2-3 mesaje am avut curajul sa ma semnez si sa stie lumea care citeste cine si ce a scris,dar tu??ai dat dovada de lasitate mai prietene.dc nu te duci u in locul lui nica sa iei u decizii???ala nu este antrenorul nostru singurul care are un cuvant de spus in fata noastra este robert.da si eu am fost arbitru dar nu am avut asemenea probleme k am stiut sa ma orientez si am lasat aerele acasa mai baietas .nu ma manifestam k voi marii arbitrii. pe unde va duceti va omoara lumea,nu ati dat o data cu piciorul in mingie si v-ati facut mari arbitrii .arbitrati ma corect si nu va mai zice nimeni nimic si nimeni nu va mai bate sau altceva.tot timpul vreti numai banii si protocoale ,numai asa arbitrati corect.cand te-ai c.... pe u tot la baltesti si atunci ai avut presiune??si at s-a luat lumea de tine???nu ti-ar fii rusine.altadata cand mai scrii ceva semneaza-te k asa e frumos .lary
RăspundețiȘtergerepentru ce sa ma semnez?nu am cu cine ma certa prin campina? si forma corecta e minge nu mingie cum ai scris tu,marii arbitrii sunt la televizor,iar de orientare nu am auzit...decat de orientare turistica ,eu stiu ca regulamentul e unul singur.nu?cand a fost lovit data trecuta amor de catescu tot furaciune era ca vad ca la asta te referi,va deranjeaza cand vine un arbitru si arbitreaza dupa regulament nu cum erati voi invatati ce strigati voi aia dadea arbitrul...nu cred ca mai are rost sa ne certam prin comentarii,ai avut si tu dreptate intr-o singura fraza la faptul ca nu sunt eu in masura sa judec cazul dar totusi singurul lucru pe care ne desparte pe noi unul fata de celalalt e un munte de carti...
RăspundețiȘtergere